Nu te mai teme de conopidă: 3 rețete pe care trebuie să le încerci

Fiecare porție de conopidă are multe vitamine și minerale, dar este de multe ori ocolită din cauza aspectului sau gustului. Descoperă rețete care te vor face să revii mai des la conopidă ca ingredient de bază pentru gătit.
Chiar dacă îți furnizează o doză importantă de nutrienți nu este cel mai ușor lucru să mănânci des conopidă, mai ales dacă gustul simplu nu te atrage. Dacă o integrezi în cadrul unor rețete aromate vei uita că este vorba despre conopida pe care o ocoleai și o vei include mai des la gustări sau la mesele principale.

 
Iată ce rețete ar trebui să încerci cât mai repede:

 
1. Paste cu năut, conopidă și lămâie

Ingrediente:
 
- 6 linguri de ulei de măsline extravirgin;
- 450g de conopidă, mărunțită;
- 2 căței de usturoi, tocați mărunt;
- 1 lingură de sare Kosher;
- ½ linguriță de piper negru măcinat;
- 200g de năut fiert, de la conservă, bine scurs;
- 80g de unt nesărat;
- 200g de paste casarecce sau gemelli;
- 3 linguri de suc de lămâie;
- 300g de rucola.
 
Cum se prepară:
 
Tapetează o tavă cu hârtie de copt, adaugă buchețelele de conopidă în strat uniform plus 2 linguri de ulei de măsline și dă la cuptor 8-10 minute, până când observi că încep să se rumenească. Scoate tava, pune conopida într-o oală mare și adaugă usturoiul, sarea, piperul, acoperă cu un capac și lasă 4 minute, la foc mic.
După aceea adaugă năutul, 2 linguri de unt și 2 linguri de ulei. Amestecă din când în când și lasă acoperit 5 minute. 
Între timp, fierbe pastele într-o oală mare, în apă cu sare. După ce au fiert clătește-le cu apă rece și păstrează 200ml din lichidul de la paste. În continuare, adaugă sucul de lămâie, lichidul de la paste și restul de unt la amestecul precedent. După aceea adaugă pastele al dente și uleiul rămas. Oprește focul după 5 minute. Aranjează frunzele de rucola pe fundul unor castroane mici și pune amestecul cu paste deasupra. 

 
2. Conopidă rumenită cu ardei iute, suc de lămâie și pătrunjel

Ingrediente:
 
- 500g de conopidă, mărunțită;
- 4 linguri de ulei de măsline exravirgin;
- un vârf de cuțit de piper negru;
- ½ linguriță de sare Kosher;
- o lămâie;
- 1 lingură de capere;
- 1 legătură de pătrunjel;
- 1 ardei iute, tocat mărunt;
- sare de mare grunjoasă, pentru servit.
 
Cum se prepară:
 
Tapetează o tavă cu hârtie de copt, întinde buchețelele de conopidă într-un strat uniform, pune 2 linguri din uleiul de măsline și lasă la cuptor 30-35 de minute, până când buchețelele devin aurii și rumene.
În timp ce conopida este la cuptor, folosește o răzătoare pentru a obține 1 linguriță de coajă de lămâie, apoi taie lămâia pe jumătate și stoarce suc proaspăt. Mută conopida rumenită într-un bol și adaugă caperele, restul de ulei de măsline, sucul și coaja de lămâie, ardeiul iute și pătrunjelul.
Amestecă bine și servește presărat cu sare de mare crocantă.

 
3. Crochete de conopidă și morcov

Ingrediente:
 
- 2 morcovi medii, tăiați mărunt;
- 300g de conopidă, desfăcută în buchețele mici;
- 5 linguri de ulei de măsline extravirgin;
- ¾ lingură de sare Kosher;
- 30g de parmezan ras;
- 30g de brânză Cheddar rasă;
- 1 cățel de usturoi, tocat mărunt;
- 50g de andive tocate;
- ¼ linguriță de piper negru proaspăt măcinat;
- 200g de pesmet japonez tip panko;
- 100g de făină albă;
- 3 ouă mari;
- ketchup, pentru servit.
 
Cum se prepară:
 
Mărunțește morcovii și conopida cu ajutorul unui aparat de bucătărie până când obții granule asemănătoare cu orezul. Mută mixul într-un bol și amestecă-l cu 1 lingură de ulei și ½ lingură de sare. Între timp amestecă cele două tipuri de brânză  cu usturoiul, andivele, jumătate din pesmetul panko și restul de sare. Completează cu mixul de conopidă și morcov.
Tapetează o tavă cu hârtie de copt, formează crochetele și lasă-le la frigider timp de o oră.
În acest interval amestecă făina cu restul de pesmet panko și uleiul rămas. Bate ouăle într-un bol separat. Scoate crochetele din frigider și trece-le mai întâi prin ou, apoi prin făină și pesmet. Pune-le din nou în tavă și lasă-le la rece încă o oră. 
 
Dacă vrei să le coci
Scoate tava de crochete din frigider și rumenește-le la cuptor timp de 22-25 de minute, la foc mediu, până când au o nuanță aurie, iar brânza se topește. Servește-le calde, cu ketchup.
 
Dacă vrei să le prăjești
În cazul în care preferi să prăjești crochetele pentru a obține o textură extra-crocantă folosește încă 2 linguri de ulei și prăjește câte 5-6 crochete într-o tigaie mare, timp de 2 minute. Folosește șervețele pentru a elimina excesul de ulei și servește-le imediat cu puțin ketchup.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod