Traditii culinare Germania

5 tradiții culinare în Germania

De la modul în care se consumă băuturile până la ora ideală pentru diferite preparate, cultura germană se remarcă printr-o varietate de tradiții în domeniul culinar. Deși nu se cunoaște originea unor tradiții în Germania, există și obiceiuri apetisante menținute de-a lungul timpului. Descoperă lucrurile unice legate de meniul acestei țări.
Felurile de mâncare gustoase și modul în care se savurează transformă cultura germană într-un punct de atracție pentru vizitatorii fascinați de arome. Lista de tradiții culinare în Germania prezentară de theculturetrip.com demonstrează de ce locuitorii, meniul și întreaga cultură culinară creează o experiență unică pe care nu trebuie să o ratezi. De la gustul interesant până la momentul zilei rezervat pentru diferite gustări sau feluri principale vei fi fascinat de combinația apetisantă care te va face să vrei să vizitezi tot mai des această țară.

 
Iată care sunt principalele tradiții culinare în Germania:

 
1. Cârnați la micul dejun

Nu este niciun secret că în Germania cârnații sunt foarte apreciați, iar varietatea de sortimente justifică pe deplin această preferință.
De la opțiunea clasică de Bratwurst prăjit până la cea aromată sub formă de Currywurst, nu vei avea timp să te plictisești. În Germania cârnații se pot consuma în orice moment al zilei cu foarte multe garnituri, dar există o excepție pentru Weisswurst bavarian, care nu poate fi consumat decât la micul dejun.
În sudul Germaniei Weisswurst  se servește numai până la ora 12, multe restaurante din această regiune refuzând să-l ofere mai târziu. Deși nu se știe exact cum a apărut acest obicei se crede că este vorba despre menținerea intensității gustului și păstrarea prospețimii ingredientelor. De obicei cârnatul Weisswurst se servește cu un covrig proaspăt și cu muștar, fiind preparat din carne de vită, iar băutura care îl însoțește este berea Hefeweizen.

 
2.
Kaffee und Kuchen (cafea și prăjituri)

Este în mod neoficial a patra masă a zilei, iar germanii o iau la jumătatea după-amiezii. Se compune dintr-o ceașcă de cafea sau ceai și 1-2 felii sau bucăți de prăjitură ori produse de patiserie. Nu este vorba numai despre un obicei care adaugă cafeină și un plus de energie, ci se pune accentul pe savurarea lentă a deliciilor, această masă durând aproximativ o oră. 
În mod tipic se organizează duminica sau în timpul weekendului și este un obicei care aduce familia și prietenii împreună, în timp ce gazda oferă o varietate de prăjituri și cești aburinde de ceai sau cafea. De asemenea, această masă se poate servi la cofetărie sau la o cafenea. Prăjiturile germane conțin de obicei multă cremă și sunt decorate cu fructe. 

 
3.
Ciocnitul paharelor este privit cu multă seriozitate

Deși în majoritatea culturilor este un lucru obișnuit să ții un toast pentru cei din jurul tău, în Germania vei fi considerat nepoliticos dacă nu ciocnești paharul cu fiecare persoană de la masă, nu te uiți în ochii tuturor sau nu spui „Prost”. Nu te gândi că poți rezerva un toast doar pentru prima sau ultima înghițitură pentru că dacă te afli într-un cerc de germani precis vei ciocni paharul la fiecare câteva minute.

 
4. Maultaschen, secretul din sudul Germaniei

Este vorba despre o delicatesă care provine din regiunea Baden-Wurttemberg și este comparată adesea cu ravioli din Italia sau gyoza din Japonia pentru că are un strat exterior din aluat pentru paste și o umplutură din carne sau legume. Există foarte multe variante de umpluturi și metode de preparare cum ar fi fierberea sau prăjirea, iar preparatul poate fi servit întreg sau tăiat bucăți.

 
5.
Pâinea și sarea, simbol al prosperității

Pâinea reprezintă un produs de bază în cadrul meniului german și este produsă în abundență. Prin asocierea pâinii cu sarea se evocă prosperitatea și norocul și există tradiția de a le pune în scutecul unui nou-născut, de a le da în dar la nunți sau ca și cadou pentru un cuplu care se mută într-o casă nouă. În toate cazurile semnificația este de salut și bunvenit, iar când pâinea și sarea sunt consumate la o masă scopul este să fie împărțite de toți cei prezenți pentru a aduce noroc.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod