3 avantaje pentru frumusețe pe care ți le aduc morcovii

Când te gândești la alimente miraculoase te atrag mai degrabă ingredientele exotice sau plantele rare care au diferite povești mistice și apar des în reclame? Ei bine, morcovii obișnuiți te pot ajuta să ai mai repede tenul pe care ți-l dorești, fără să riști degradarea componentelor transportate pe distanțe mari.
Nu trebuie să ajungi să crezi că numai alimentele neobișnuite sau cu nume greu de pronunțat sunt utile pentru aspectul pielii. Principalul inconvenient al acestor opțiuni este distanța pe care o parcurg pentru a ajunge la tine, pierderea nutrienților sau procesarea efectuată pentru a le conserva calitățile un timp îndelungat.

 
Secretele frumuseții de lângă tine

Poate că ți se par un ingredient banal, dar morcovii pe care te-ai obișnuit să-i ai în preajmă pentru a realiza rețete gustoase îți oferă beneficii importante pentru frumusețe. Precis i-ai consumat la sosuri, într-o salată sau i-ai inclus în diferite sandvișuri. Sunt în topul celor 10 legume populare în bucătărie, așa că precis te-ai familiarizat cu ei, dar probabil că nu ai realizat neapărat că pot fi mai mult decât o modalitate simplă de a adăuga gust și textură diferitelor feluri de mâncare.
Consumul zilnic de morcovi va suplimenta și va accentua efectele produselor de îngrijire pe care le folosești pentru că aspectul pielii este dictat în primul rând de aportul de nutrienți și echilibrul din interiorul organismului.
Cu puține calorii și un conținut scăzut de sodiu, morcovii sunt un remediu util pentru numeroase afecțiuni. În ceea ce privește aspectul pielii trebuie să știi că fiecare porție îți asigură o doză importantă de vitamine și antioxidanți care te vor proteja împotriva poluării și stresului.

 
Iată cum te ajută morcovii să arăți mai bine în fiecare zi:

 
1. Dau pielii o strălucire sănătoasă

Știi cum ți se colorează puțin mânile atunci când cureți mai mulți morcovi? Consumă 3-4 morcovi zilnic și vei vedea că pielea se uniformizează și capătă o nuanță sănătoasă, strălucitoare, dar deloc lucioasă. „Dacă vrei să ai un ten sănătos, care strălucește și inspiră odihnă și energie folosește cu încredere morcovii.
Sunt la fel de utili ca și fardul bronzant pentru că vor crea o nuanță atractivă, care previne aspectul pal sau tern. Este mult mai sigur să mănânci morcovi în fiecare zi decât să stai la soare pentru a te bronza pe față”
, spune dr. Ian Stephen, dermatolog.
Organismul tău transformă beta-carotenul, principalul carotenoid pe care îl conțin morcovii, în vitamina A. Nu uita să ronțăi feliile portocalii când vrei să obții o nuanță plăcută a tenului fără machiaj sau soare.

 
2. Reduc liniile de expresie și ridurile

Este posibil să ronțăi un morcov dulce și să scapi de riduri? Se pare că da. Morcovii conțin o combinație utilă de beta-caroten și vitamina C care reduce adâncimea ridurilor existente și le previne pe cele noi.
De asemenea, morcovii mențin conturul și fermitatea pielii, prevenind reducerea conținutului de colagen de la nivelul pielii.

 
3. Echilibrează tenul gras

Morcovii împotriva sebumului în exces? Da, merită să încerci. Ingredientul-cheie este din nou beta-carotenul, care se transformă în organism în vitamina A. Foarte multe produse pentru îngrijirea tenului gras conțin retinoizi sau tretinoin, derivați de vitamina A, așa că este ideal să crești doza din această vitamină în mod natural.
Timp de mulți ani dermatologii au negat că există o legătură între excesul de sebum și dietă, dar studiile recente au dezvăluit că produsele lactate și cele cu un indice glicemic crescut pot cauza aspectul inestetic al pielii.
În acest context este logic să mizezi pe morcovi pentru a preveni luciul care te deranjează, în loc să folosești foarte multă pudră sau să deshidratezi tenul cu produse astringente.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod