Femeie cu abdomen plat

Cele 4 reguli simple pentru un abdomen plat

Dacă ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă să dai jos burta, dar nu ai reuşit, poate nu ai luat în seamă cele 4 reguli simple pentru un abdomen plat!
Cu toţii ştim că grăsimea din zona abdominală este foarte greu de dat jos. Chiar dacă faci abdomene zilnic şi vei avea muşchii abdominali perfect tonifiaţi, ei vor fi ascunşi de stratul de grăsime care se află la suprafaţă. Astfel că dacă te-ai rezumat mai mult la abdomene şi nu ai reuşit să obţii un abdomen plat, aceasta a fost prima greşeală pe care trebuie să o remediezi. Ca să ajungi la rezultatul dorit iată care sunt cele 4 reguli simple pentru un abdomen plat:


Abdomene plus antrenament cardio

Abdomenele sunt printre cele mai eficiente exerciţii care lucrează muşchii abdominali, la fel cum sunt şi variaţiile de exerciţii care pornesc din planşă. Însă, toate aceste exerciţii trebuie însoţite de antrenamente cardio în urma cărora arzi foarte multe calorii, stimulează toată musculatura corpului şi sunt foarte eficiente atunci când vrei să scapi de excesul ponderal.
Înotul, alergarea, cycling, clasele de fitness care pun accentul pe exerciţii cardio combinate cu exerciţii de forţă, alergarea cu intervale (intervalele reprezintă repetarea unor segmente de alergare rapidă, alternate cu segmente de mers sau alergare uşoară) te ajută să arzi foarte multe calorii şi să scapi de depunerile de grăsime de pe toate zonele cu probleme.  


Evită alimentele cu grăsimi trans

Grăsimile bune sunt esenţiale pentru sănătate şi te ajută să slăbeşti. În schimb, grăsimile pe care trebuie să le evităm sau să le includem cât mai puţin în alimentaţia noastră sunt grăsimile saturate şi trans.
Ele cresc colesterolul sanguin şi predispun la apariţia bolilor cardio-vasculare. Atunci când în lista de ingrediente a unui produs apare menţionat faptul că are grăsimi parţial hidrogenate înseamnă şi prezenţa grăsimilor trans în acel produs.

De regulă biscuiţii, fursecurile, dulciurile, margarina, batoanele cu cereale, produsele de patiserie sunt câteva dintre produsele pe care ar fi bine să le eviţi şi să nu uiţi să citeşti lista cu ingrediente. În schimb, trebuie să incluzi în alimentaţie grăsimi bune, cum ar fi avocado, nuci, seminţe, ulei de măsline, peşte gras, în cantităţi moderate.
De asemenea, alte alimente care te ajută să ai un abdomen plat şi trebuie să se regăsească în dietă sunt afinele, ananasul, lactatele degresate, perele, verdeţurile şi legumele.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod