Liderul trupei rock Aerosmith are o relație cu Aimee Preston, despre care presa britanică scrie că are "vreo 20 de ani".
Montana Brown a fost diagnosticată cu cancer la doar doi ani. A învins cancerul de două ori, iar la 24 de ani s-a angajat în spitalul în care a fost tratată.
În ultimele zile, Tuncay Ozturk a fost văzut de mai multe ori în compania unei tinere. Andreea Marin a vorbit, pentru prima dată, despre această femeie.
Rockerul american, care în curând va împlini 68 de ani, are o nouă relație, de această dată cu o femeie cu 39 de ani mai tânără decât el.
Când era copil, Amanda Scarpinati a suferit mai multe arsuri grave. După mai mulţi ani de căutări, ea a reuşit să afle numele femeii care i-a alinat durerea.
Vedeta este prea ocupată cu pregătirile pentru noul său turneu mondial, "Rebel Heart Tour", care va debuta pe 9 septembrie, la Montreal, în Canada, aşa că şi-a angajat o asistentă al cărei rol este să-i amintească să ia masa, informează site-ul closermag.fr, citat de Mediafax.
La aproximativ 12 ore de la prăbuşirea elicopterului SMURD, scafandrii au reuşit să găsească şi trupul celei de-a patra persoane care se afa în aparatul de zbor, fiind vorba despre asistenta medicală Gabriela Harton, în vârstă de 38 de ani, care era însărcinată.
Creatoarea de modă, partenera de viaţă a rockerului Mick Jagger, care a fost găsită decedată luni, în apartamentul ei din New York, la vârsta de 47 de ani, acumulase în ultimii ani datorii foarte mari.
L'Wren Scott, designer şi prietena cântăreţului Mick Jagger, a fost găsită fără suflare, luni, în apartamentul ei din Manhattan, în New York. Din primele cercetări ale polițiștilor rezultă că femeia s-a spânzurat.
O nouă ediţie a show-ului a adus în faţa juraţilor şi a publicului reprezentaţii de dans, acrobaţie, dresaj, desen, dar şi momente umoristice.
Dumitrița Tudorache, în vârstă de 27 de ani, și-a lăsat familia în țară și a plecat la Londra pentru a prelua un job periculos: asistentă a unui aruncător de cuțite.
Vedeta a declarat că și-a dorit dintotdeauna să facă mai mult în viață decât să fie o simplă asistentă TV. Acesta este motivul pentru care ea a renunţat la slujba ei de la "Un show păcătos"
Acuzată și chiar judecată în trecut pentru furtul unui colier, Lindsay Lohan este din nou amestecată într-un scandal asemănător. De data asta, se spune că vedeta ar fi furat o brățară care i-a aparținut lui Elizabeth Taylor, iar bijuteria ar fi dispărut în timpul filmărilor la...
Angajata de la spitalul King Edward al VII-lea unde a fost internată ducesa Catherine, victimă a unei farse radiofonice, în urma căreia informaţii confidenţiale despre starea de sănătate a soţiei prinţului Williams au fost dezvăluite unor jurnalişti australieni, s-a sinucis.
Doi DJ de la un post de radio australian au sunat la spitalul în care este internată Kate Middleton şi s-au dat drept Regina şi Prinţul Charles, iar o asistentă politicoasă, dar naivă, i-a crezut şi le-a dat informaţii confidenţiale despre starea de sănătate a ducesei. Păcăleala...
Vedeta i-a enervat pe clienţii unui restaurant din Constanța, după ce le-a cerut bărbaților prezenți în local să părăsească sala, anunță site-ul atitudineaonline.ro, citat de ziarul Libertatea.
Vedeta a reuşit să slăbească într-un timp record după ambele sarcini. Secretul ei?
Dan Capatos şi-a ales, de-a lungul timpului, ca asistente numai femei cu un fizic de invidiat, dar de fiecare dată a fost părăsit de acestea sau ele au fost date afară.
Doctorii îi mai dădeau doar câteva săptămâni de viață infirmierei britanice Harriet Smith.
Noi dezvăluiri despre relația cântăreței cu asistenta ei, Robyn Crawford.
Tribunalul Bucureşti a respins cererea asistentei Florentina Cîrstea de a fi cercetată în libertate.