Cum ne afectează viaţa de familie telefonul mobil? Un fotograf prezintă în imagini realitatea cruntă

Aceste fotografii ar trebui să te pună pe gânduri de fiecare dată când renunţi la o conversaţie plăcută cu prietenii sau familia în favoarea telefonului sau a tabletei.
Un fotograf din New York a realizat un proiect interesant prin care doreşte să traga un semnal de alarmă cu privire la modul în care tehnologia modernă ne poate distruge viaţa de familie. Nu mai comunicăm unul cu celălalt, stăm în cafenele cu ochii tot în telefon, ne petrecem serile în faţa calculatorului/televizorului şi poate uneori chiar ajungem cu unele gadgeturi în pat, adormind cu ele în braţe. Poate ai avut de multe ori momente în care ai conştientizat că ne consumă prea mult timp tehnologia modernă şi că doar tu poţi să controlezi acest lucru.
 

Ideea aceastui proiect inedit, numit "Removed", a apărut atunci când fotograful Eric Pickersgill a asistat la o scenă într-o cafenea care s-a întristat foarte tare. Tatăl cu cele două fiice erau la o masă, toţi trei cu ochii în telefoanele lor, iar mama privea tristă pe fereastra cafenelei. Zero comunicare! Atunci a avut ideea genială să realizeze aceste fotografii cu scopul de a conştientiza cât de mult ne afectează tehnologia modernă viaţa de familie.

Fotografiile sunt de o tristeţe apăsătoare dacă analizezi puţin situaţiile şi te gândeşti cât de bine s-ar fi simţit împreună acele persoane dacă nu ar fi stat cu ochii în telefon sau tabletă.
Analizează fotografiile cu atenţie şi ia aminte! Nu lăsa telefonul sau tableta să stea în calea fericirii tale, comunică mai mult cu cei dragi şi controlează timpul pe care-l petreci în lumea virtuală!

Foto: http://www.ericpickersgill.com
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod