Cand copilul devine adult

Inca din prima zi, cand se naste copilul si poate chiar dinainte, incepem sa visam, cum va creste, ce va deveni, cum isi va construi o famile, nunta, nepoti, etc. Insa pana atunci mai e vreme, va trebui alaptat la sanul mamei, va trebui sa invete sa mearga, sa manance singur, sa foloseasca olita, multe, multe lucruri care de fapt ii dau autonomie, care il fac sa depinda cat mai putin de cei din jur si asa este si normal.

Merge la gradinita, socializeaza, incepe sa invete cum e sa fii fara mami, apoi la scoala, gimnaziu si tot asa. Cu timpul incepe sa aiba si responsabilitati, fie ca trebuie sa-si stranga jucariile, fie ca trebuie sa cumpere paine si uite asa copilul creste si se transforma in adult.

Veti spune: bine si ce este cu asta? Pai sa va zic, ce este! Este ca el copilul isi doreste sa ramana mereu copil, sa fie tratat ca atare, sa fie protejat si iubit ca atunci cand era bebe. Pe de alta parte vrea sa fie tratat si respectat ca adult, vrea ca noi parintii sa avem incredere in el, sa nu il cicalim, sfatui si sta pe urmele lui, vrea libertate! Aceasta rupere, acesta dorinta de a fi si copil si a fi si adult, il macina pe tanar si duce, daca nu sunteti atenti, la revolte, la suferinte, la despartiri.

Poate vi s-a intamplat sa vedeti ce bine va intelegeti cu copilul, atunci cand sunteti undeva departe si vorbiti la telefon, vedeti ca este mai sfatos si mai comunicativ. De fapt distanta face ca atunci cand vorbiti cu el, sa nu aveti in fata ochilor un adult, ci tot un copil care are nevoie de dumneavoastra, parintii.

Este bine ca parintii, da, tot parintii sa fie cei intelegatori si sa ierte eventualele incercari nereusite ale copilului, pentru ca el asa va invata, pe pielea lui. Copilul trebuie sa stie ca indiferent ce varsta are si ce face, el va fi iubit de parinti si acestia ii vor fi alaturi, ce de aceea mama e mama pana moare!