Trucuri de curățat casa cu uleiuri esențiale


S-ar putea să știi deja cum poți folosi uleiurile esențiale pentru beneficii aduse sănătății și dispoziției tale. Însă acestea nu sunt singurele utilizări ale uleiurilor esențiale.
Pot fi folosite și pentru a-ți curăța casa. Există multe utilizări pentru aceste uleiuri esențiale când vine vorba de curățatul casei. Acestea pot fi folosite în orice cameră. Nu sunt toxice, sunt naturale, așa că nu ar trebui să îți faci griji cu privire la animalele de companie și la copii.

Te-ai săturat de clasicele produse de curățat? Încearcă aceste trucuri de curățat casa cu uleiuri esențiale!


1. Curăță covoarele cu ingrediente naturale


Când vine vorba de podelele tale, în special de cele pe care ai covoare, curățatul poate fi o problemă serioasă. Mirosurile rămân în acele suprafețe. La fel de ușor, petele pot face ca un covor să arate mai puțin plăcut. Iar dacă vrei să investești într-o companie de făcut curățenie, trebuie să scoți destul de mulți bani din portofel. Cele mai multe produse de curățare comerciale conțin multe substanțe chimice nocive. Eforturile tale de curățare pot părea contraproductive atunci când utilizezi acele tipuri de detergenți pentru curățarea covorului. Adaugi substanțe chimice nocive, care pot dăuna animalelor de companie și copiilor. Dacă vrei o cale ecologică de a curăța covorul, ia în considerare utilizarea unui amestec de bicarbonat de sodiu cu ulei esențial. Mai întâi, ar trebui să aspiri cu atenție covorul, pentru a elimina murdăria de suprafață. Apoi amestecă două căni de bicarbonat de sodiu cu 10 picături din uleiul preferat. Poți combina uleiurile esențiale. După ce ai creat amestecul perfect pentru tine, stropește-l peste întreaga suprafață pe care vrei să o cureți. Folosește o pensulă sau un burete, pentru a te asigura că amestecul a pătruns în țesătură. Lasă-l să acționeze pentru cel puțin două ore, apoi aspiră zona din nou.

2. Împrospătează hainele


Poți îmbunătăți mirosul detergenților de rufe cu ajutorul unui ulei esențial. Când speli hainele bebelușilor, poți adăuga câteva picături de ulei de lavandă, pentru a-ți menține copiii calmi și relaxați.
Uleiurile esențiale nu sunt toxice și toate acestea sunt naturale. Sunt mult mai bune decât substanțele cumpărate din comerț, pe bază de cristale. În plus, mirosul dat de uleiurile esențiale rezistă mult mai mult timp.

3. Scapă de mucegaiul de la duș instant


O altă problemă de uz casnic, care este uneori dificilă, este reprezentată de curățarea dușului. Mucegaiul poate inunda cabina de duș și poate acoperi aproape orice. Există multe produse de curățat disponibile în comerț pe care le poți folosi pentru a curăța și probabil că își vor face treaba. Dar majoritatea acestor produse de curățare conțin substanțe chimice nocive care reprezintă un pericol real pentru sănătatea ta. Dacă le inspiri sau ajung pe piele, este posibil să fie nevoie să soliciți imediat asistență medicală. Există o alternativă mult mai bună. Această metodă necesită o sticlă de jumătate de litru umplută cu apă caldă. Adaugă patru picături de ulei esențial de eucalipt și de arbore de ceai.
Pulverizează această soluție în duș și vei putea observa cum dispare mucegaiul. 

4. Dezinfectează casa ușor


Dezinfectarea este importantă. Bucătăria și baia sunt zone susceptibile pentru creșterea și răspândirea bacteriilor. Dacă nu cureți în mod corespunzător aceste zone, riști să te îmbolnăvești. Același lucru este valabil și pentru toaletă și chiuvete. Multe uleiuri esențiale pe cont propriu nu oferă puterea antibacteriană necesară pentru a distruge bacteriile. Însă poți amesteca mai multe. Uleiurile esențiale de mentă și arbore de ceai merg perfect împreună. Un amestec de ulei de lavandă și rozmarin sau ulei de lavandă cu ulei de lămâie te poate ajuta să faci ceea ce ți-ai propus.

Aceste trucuri de curățat casa cu uleiuri esențiale te vor ajuta să aduci curățenia în cele mai dificile locuri din casă. Vei avea parte de un miros frumos care va rezista pentru zile întregi și totul va fi curat. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod