Casa mea: Amenajează apartamentul în două săptămâni!

Amenajarea apartamentului din imagini a reprezentat pentru designerul Amalia Predescu o reală provocare, având în vedere timpul foarte scurt pe care l-a avut la dispoziţie, dar şi discuţiile minime cu beneficiarii imobilului.

Amenajarea apartamentului din imagini a reprezentat pentru designerul Amalia Predescu o reală provocare, având în vedere timpul foarte scurt pe care l-a avut la dispoziţie, dar şi discuţiile minime cu beneficiarii imobilului.

Culori de pământ

 
Din puţinele discuţii avute cu beneficiarii, Amalia a aflat că le plac culorile de pământ. Prin urmare, acestea sunt prezente preponderent în zona de zi. Scaunele de dining sunt îmbrăcate cu înlocuitor de piele maro, iar canapeaua şi taburetul (care ţine loc şi de măsuţă) sunt finisate cu material textil maro şi bej închis, în diverse modele.

PAL, sticlă şi fier


În ceea ce priveşte materialele, designerul a mers pe variantă PAL şi sticlă vopsită, combinaţie care se regăseşte la mobilierul din zonă de tv, precum şi la cel de dining. Sticla este prezentă la blatul mesei de dining, la baza măsuţei de cafea şi la majoritatea corpurilor de iluminat, ca element decorativ.

Din decor nu lipseşte nici fierul, care intră în compoziţia ramelor oglinzilor şi obiectelor decorative.

Apartamentul face parte din complexul rezidenţial Edenia, situat în cartierul Titan din Capitală. Proprietarii au ajuns aici după ce anterior vizionaseră alte apartamente situate în apropiere, dar care se dovediseră a nu fi suficient de ofertante pentru ei. Le-a plăcut însă zona, motiv pentru care au continuat să meargă la vizionări până când le-a fost prezentat acest apartament cu trei camere, pe care l-au îndrăgit imediat. E drept că decizia le-a fost influenţată şi de faptul că ansamblul dispune de parcare subterană, spaţii de joacă pentru copii şi că în apropiere se află un hipermarket.
 
Pentru că trebuiau să se mute într-un timp foarte scurt şi nu aveau niciun fel de experienţă în amenajarea unei locuinţe, au apelat la designerul Amalia Predescu, căreia i-au oferit libertate deplină.
În momentul în care Amalia a preluat proiectul, apartamentul era finisat, existau deja parchetul, plăcile ceramice, obiectele sanitare şi mobilierul de bucătărie (făceau parte din pachetul standard oferit de către dezvoltator). Deoarece proprietarii nu s-au aflau în ţară în perioada în care locuinţa urma să fie amenajată, Amalia a trebuit să îşi caute alte surse de inspiraţie.

„M-a inspirat foarte mult imaginea întregului complex, apoi materialele de finisaj atât cele din zonele comune, cât şi cele din apartament. Am pornit de la ideea unei familii tinere. Designul pe care l-am propus reflectă un stil de viaţă modern, în continuă mişcare. De asemenea, am urmărit să creez cât mai multe spaţii de depozitare, uşor reinterpretate, am încercat să obţin în zona de zi un spaţiu de relaxare cât mai mare şi o zonă de luat masa pe masură”.
 
Deoarece Amalia avea doar două săptămâni la dispoziţie pentru decorarea apartamentului, a considerat că este mai avantajos să cumpere mobilă şi să renunţe la varianta comandă care, e adevărat, s-ar fi integrat mai bine în spaţiul disponibil.
Cu excepţia modulelor de tv, canapelei şi mesei de dining (achiziţionate de la Staer), majoritatea corpurilor de mobilier, dar şi o parte dintre accesorii le-a cumpărat de la Ikea, deoarece aici a găsit cel mai bun raport calitate-preţ.

„Cand vrei să faci o amenajare completă, în timp record şi cu un buget restrâns, Ikea reprezintă momentan cea mai rezonabilă soluţie”, mi-a explicat designerul. La respectarea termenului de amenajare a contribuit şi faptul că de-a lungul timpului şi-a făcut diverse relaţii cu furnizorii, iar lucrurile s-au desfăşurat fără incidente neplăcute. Astfel, în doar 14 zile, a reuşit să dea viaţă unui nou spaţiu de locuit.

Datorită finisajelor în culori neutre, dormitorul matrimonial permitea inserarea unor accente de culoare diferite. Amalia a ales mobilier maro, pentru a păstra aspectul unitar al locuinţei, însă a considerat necesar să utilizeze la nivelul textilelor culori mai puternice, cum ar fi roşu, pentru că decorul să nu fie prea tern.


Material realizat cu sprijinul designerului Amalia Predescu, tel.: 0744-681.216, www.dekoredesign.ro

Sursa: casamea.ro

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • al pe 4 Ian 2013, 19:59
    amenajare

    idei si exemple de amenajari interiore http://www.kubarchitects.ro/portofoliu/design-interior/view/apartament-r-s-a

    0
    0

  • irinaianosi pe 17 Nov 2011, 17:03
    pentru casa ta

    noi tendinte in amenajarea casei tale este pasaj.ro

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod