Teroare la Paris. Visurile unui cuplu de români, secerate de gloanţe



Moartea celor doi români a fost confirmată de prefectul de Maramureş Anton Rohian. "Ei doi au avut neşansa să se afle la locul nepotrivit. Am fost informat despre faptul că Lăcrămioara Pop şi Ciprian Calciu se aflau la o terasă în Paris şi au fost împuşcaţi mortal dintr-o maşină în care se aflau terorişti. Am luat legătura cu familia şi vom face tot ce ne stă în putinţă să-i sprijinim şi să-i ajutăm", a declarat Anton Rohian, prefectul de Maramureş, pentru Vocea Transilvaniei.

Şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat, într-un mesaj postat pe Facebook, că în atentatele teroriste de vineri noapte de la Paris a murit şi o tânără din Baia Mare. "În aceste momente tragice prin care trece naţiunea franceză şi care au îndoliat întreaga lume, îmi exprim regretul profund şi compasiunea. Cu atât mai mult cu cât în sângerosul atac şi-a pierdut viaţa o băimăreancă de-a noastră. Rugăciunile mele se îndreaptă spre toţi cei care au pierdut pe cineva drag în acest tragic atentat, spre francezi, români, băimăreni. (...) Cred că fiecare dintre noi, oamenii simpli, trebuie să transmitem dorinţa noastră de pace. Să lăsăm deoparte divergenţele, războaiele şi permanenta luptă pentru putere. Nimic bun nu aduce umanităţii dacă acest război dintre creştini şi musulmani continuă. Mai mult ca oricând avem nevoie de egalitate, libertate şi fraternitate. Pe plan mondial", a scris sâmbătă Cătălin Cherecheş.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, condoleanţe familiilor celor doi români care au murit în urma atacurilor teroriste din Paris, afimând că, din nou, "sufletele noastre sunt în doliu" şi cere tuturor să rămână uniţi şi solidari. "În tragedia de azi-noapte din Paris şi-au pierdut viaţa doi cetăţeni români. Din nou, sufletele noastre sunt în doliu şi vă cer tuturor să rămânem uniţi şi solidari. Familiilor îndoliate le transmit toată compasiunea mea", a transmis Klaus Iohannis pe Facebook.

Român rănit, spitalizat în Paris

Ministerul Afacerilor Externe a informat că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora şi le va acorda asistenţa consulară necesară.

Ministerul a informat sâmbătă seara că încă un cetăţean român a suferit "răni uşoare" în atentatele de la Paris, fiind în prezent internat într-un spital din capitala Franţei, iar misiunea diplomatică se află în legătură cu familia acestuia, relatează agenţia Mediafax. Potrivit MAE, cetăţeanul român "a suferit răni uşoare".

Un alt cetăţean român, rănit uşor în atacuri, a fost externat în această dimineaţă dintr-un spital din Paris, aminteşte MAE.

Autorităţile franceze au centralizat 129 de morţi în urma atentatelor comise vineri seară la Paris, conform unui bilanţ provizoriu, care precizează că 353 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică.

Cel puţin şase zone din Paris au fost vizate de atacurile teroriste comise în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Trei terorişti s-au aruncat în aer, vineri seară, în faţa arenei sportive Stade de France, situată la periferia Parisului, unde se desfăşura un meci de fotbal amical între selecţionatele Franţei şi Germaniei. Preşedintele François Hollande, care asista la meci, a fost evacuat în siguranţă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod