DJ Wanda a fost admisă la cea mai prestigioasă Academie de tatuaje din Marea Britanie

DJ Wanda revine pe băncile scolii, de această dată pentru a se perfecționa în arta tatuajului. Îndrăgita vedetă, care locuiește de câteva luni în Londra, a fost admisă la prestigioasa UK Official Tatoo Academy, din Essex, și intenționează să deschidă propriul salon de tatuaje și în capitala Marii Britanii.
“Este un pas foarte important în cariera mea de artist tatuator, mai ales că plănuiesc să deschid în cateva luni Wanda Tatoo și la Londra. Nu poți să practici această meserie în Anglia dacă nu ai o diplomă, iar aceasta este una dintre cele mai prestigioase Academii din lume”, declară DJ Wanda.

DJ Wanda merge la Essex în fiecare zi și urmează clase și semnarii, de la 7 dimineața până la 5 seara, susținute de tutorele său, Alan Paul Lofts, unul dintre cei mai renumiți în domeniu.

“Academia se află în Essex.
Fac naveta în fiecare zi din Londra în Essex și stau aproape 3 ore în mașină pentru a ajunge la cursurile lui Alan. De la el am învățat cum să-mi formez propriul meu stil de tatuaj, propria semnatură… Am cursuri teoretice unde învăț noțiuni ce țin de tehnică, igienă și siguranța tatuajelor, dar și workshop-uri practice cu mare accent pe detalii și finețea executiei. Am colegi de peste tot în lume și o astfel de aprofundare este foarte importantă în dezvoltarea și cunoașterea acestei lumi complexe, lumea tatuajelor’’, mărturisește vedeta.

Tot în Londra, DJ Wanda a început recent și un curs de desen, prin care își perfecționează inclusiv tehnica de umbre si culoare, organizate de London Paint Box Studio una dintre prestigioasele scoli de artă și desen din Londra.

“Cursurile durează 4 luni, iar la final va trebui să prezint o creație originală, la scară mare, folosind tehnicile predate în toată această perioadă.
Sunt interesată mai mult tehnica desenului, pe care pot să o aplic ulterior în salonul meu de tatuaje, Wanda Tattoo”, spune DJ Wanda.

DJ Wanda locuiește în Londra, de câteva luni, alături de logodnicul ei, Karl, într-o casă situată în Primrose Hill, unul dintre cele mai exclusiviste cartiere din Londra. Gwen Stefani și faimosul chef Jamie Oliver sunt vecinii lor, iar de pe terasă se vede și casa actorului Richard Gere.

Vedeta își împarte acum timpul între Londra și București, vedeta stând în țară cel puțin o săptămână pe lună pentru a derula proiectele din România.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod