Andra și INNA, două prezențe fashion în primul sezon Vocea României Junior!

Andra și INNA sunt două dintre cele mai apreciate artiste, au milioane de fani atât în România, cât și în străinătate, iar în numai trei zile vor deveni colege în primul sezon Vocea României Junior, care începe duminica aceasta, de la 20:30, la Pro TV. Pe lângă faptul că sunt sunt extrem de frumoase și talentate, cele două au grijă de felul în care arată și au stiluri care le conturează perfect personalitatea.

Andra este întotdeauna o apariție fresh și cool, iar acest lucru se datorează și atitudinii artistei, care este mereu pozitivă și cu zâmbetul pe buze.

Artista adoptă un stil clasic reinterpretat și surprinde plăcut prin alegerile vestimentare facute. Franjurile, umerii dezgoliți, culorile puternice, rochiile cu tăieturi îndrăznețe și pantalonii evazati, toate aceste piese sunt în tendințe și se regăsesc și în garderoba sa.

Stilul INNEI este unul fashion, dar în același timp elegant și sexy, iar datorită personalității și energiei pe care o emană, este mereu fresh! INNA este foarte cameleonică și îi place să surprindă audiența și prin stilul pe care îl adoptă, lucru care îi vine natural și firesc.

Ținutele pe care artista le poartă în primul sezon Vocea României Junior i se potrivesc perfect, îi pun în evidență trăsăturile și o definesc.

Începând de duminică, 26 februarie, de la 20:30, Andra și INNA, împreună cu Marius Moga, vor alege cele mai bune voci ale noii generații, pe care le vor antrena pentru a câștiga marele trofeu Vocea României Junior și premiul în valoare de 50.000 de euro.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod