Amadeus, concert unic în Colosseumul din Tunisia unde s-a filmat Gladiatorul

Cele patru artiste din trupa Amadeus au susținut în Tunisia un concert memorabil, în premieră pentru România.
Andreea Runceanu, Patricia Cimpoiașu, Bianca Gavrilescu și Laura Lăzărescu au fost invitatele speciale ale Festivalului Internațional de Muzică Clasică, ce s-a derulat într-o locație cu totul specială: impresionantul Colosseum El Djem din Tunis, amfiteatrul roman, patrimoniu mondial UNESCO, unde s-a filmat și celebra peliculă Gladiatorul.

Artistele din trupa Amadeus au susținut un concert pe o scenă amplasată în mijlocul amfiteatrului, înconjurate de lumini și făclii, și urmărite de mii de persoane din lojele și de pe treptele anticei construcții.

"A fost un concert unic, poate unul din cele mai frumoase ale noastre de până acum. Atât locația, cât și publicul, au fost fenomenali. Am cântat în mijlocul uneia din cele mai vechi construcții de pe pământ, care se află încă în bună stare. De jur împreujur erau făclii, iar sus, în depărtare, erau nori de furtună, cerul fiind brăzdat de fulgere în timpul recitalului nostru. Era o atmosferă ca de film, de o încărcătură fantastică. Am cântat inclusiv fragmente din coloana sonoră a filmului Gladiatorul și a serialului Game of Thrones.
La finalul concertului am avut plăcuta surpriză ca ambasadorul României în Tunisia, E S Dan Stoenescu, să urce pe scenă alături de noi și împreună să întindem cu mândrie steagul României
”, povestește Andreea Runceanu.

Concertul din Tunisia are loc după o serie de concerte internaționale exlusiviste puse în scenă la Salle des Etoiles, Monte Carlo, pentru casa de modă Dior, la Opera din Barcelona, la Le Palace Paris, în Atlantis The Palm din Dubai, alături de Lara Fabian, la deschiderea Bienalei din Veneția, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes.

 

Credit foto: Marooni

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod