Dimensiuni mici, sunet excelent. Noile boxe portabile wireless Philips

Gibson Innovations a adus pe piața românească cea mai recentă gamă de boxe portabile Philips, capabile să redea muzica prin conexiune Bluetooth de înaltă fidelitate. Noile boxe sunt ușor de transportat și vă surprind cu un sunet puternic și curat, chiar dacă sunt compacte și ușoare.

Boxele sunt disponibile într-o multitudine de culori și sunt dotate cu tehnologiile multi-pair și NFC, cu ajutorul cărora puteți să conectați mai multe smartphone-uri sau tablete, în același timp, printr-o simplă atingere.

Noile modele din gamă sunt: Philips BT6600B, BT3600B și BT2600B.

Extrem de robustă și fabricată din materiale care rezistă la umiditate, boxa Philips BT6600B are o baterie reîncărcabilă cu autonomie de funcționare de până la 12 ore și o bază de încărcare separată și ușor de folosit.

Deși este o boxă compactă, are drivere active din neodim și difuzoare pasive duble orientate în direcție opusă, capabile să redea un sunet cu o putere de 16W RMS, la 360 de grade, care umple camera în care se ascultă muzică.
Calitatea audiției este susținută și de un procesor audio digital care îi optimizează performanțele.

 Pe lângă funcția sa de bază, Philips BT6600B are și microfon încorporat, astfel încât poate fi utilizată și pentru convorbiri telefonice. Mai mult, permite încărcarea dispozitivelor mobile de la acumulatorul său, având port USB dedicat acestui scop.


Celelalte două modele Philips BT3600 și BT2600 sunt subțiri și ușoare, ocupând un spațiu restrâns în bagaje. Au puteri de ieșire audio de 10W, respectiv 4W, și permit efectuarea apelurilor telefonice cu ajutorul microfonului încorporat.  Ambele au funcție anti-distorsiune care permite redarea muzicii la un volum ridicat și o calitate foarte bună, chiar și atunci când bateria are un nivel scăzut de încărcare.
Philips BT3600B este stereo, iar Philips BT2600B oferă un sunet mono.

Prețurile diferă în funcție de magazinul din care achiziționați produsul:

·         Boxă portabilă wireless Philips BT6600B (culori: negru, albastru, roșu)  - 749.9 RON

·         Boxă portabilă wireless Philips BT3600B (culori: negru, alb, albastru, roșu)  - 369.9 RON

·         Boxă portabilă wireless Philips BT2600B (culori: negru, alb, albastru, roșu) - 229.9 RON
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod