Femeile care renunţă la fumat înainte de 40 de ani trăiesc mai mult


Renunţând la fumat înainte de vârsta de 40 de ani, femeile pot să trăiască cu nouă ani mai mult decât cele care continuă să fumeze, chiar dacă speranţa de viaţă a fostelor fumătoare rămâne inferioară speranţei de viaţă a femeilor care nu au fumat niciodată, afirmă autorii acestui studiu, potrivit cotidianului francez Le Figaro.

Studiul, publicat în revista medicală britanică Lancet, a fost realizat pe un eşantion de 1,2 milioane de femei britanice, care au fost recrutate pentru această cercetare între anii 1996 şi 2001 şi monitorizate până în 2011. Femeile cu vârstele cuprinse în intervalul 50-65 de ani au fost chestionate în legătură cu stilul lor de viaţă şi cu starea lor de sănătate, la intervale de trei ani. Dintre ele, 20% erau fumătoare, 28% erau foste fumătoare, iar 52% nu fumaseră niciodată.

Rezultatele au arătat că fumătoarele trăiesc în medie cu 11 ani mai puţin decât femeile care nu au fumat niciodată, având un risc de deces înainte de vârsta de 70 de ani de 24%. Pentru nefumătoare, acest risc este de doar 9%, informează Mediafax.

Cercetătorii britanici au dorit mai ales să afle ce se întâmplă cu femeile care au renunţat la fumat, la diverse vârste din vieţile lor. Ei au descoperit astfel că, renunţând la fumat înainte de 40 de ani, femeile pot să "recâştige" peste nouă ani de viaţă, sau chiar 10 ani de viaţă, dacă renunţă la fumat înainte de vârsta de 35 de ani.

"Indiferent dacă sunt bărbaţi sau femei, persoanele care renunţă la fumat la o vârstă mijlocie vor câştiga în medie 10 ani de viaţă", a subliniat unul dintre autorii studiului, Richard Peto, profesor la Universitatea Oxford.

"Acest fapt nu înseamnă însă că femeile pot să fumeze fără niciun fel de pericol până la 40 de ani şi să renunţe apoi la acest viciu, întrucât ele păstrează în deceniile următoare un risc de mortalitate mai mare cu peste 20% faţă de cel al femeilor care nu au fumat niciodată", a explicat acelaşi cercetător.

Decesul prematur al femeilor fumătoare este cauzat în principal de cancerul pulmonar şi de afecţiunile respiratorii cronice, ca şi de maladiile cardiovasculare, relatează Mediafax.

Pentru femeile care renunţă la fumat între 45 de ani şi 55 de ani, riscul de deces prematur este mai mare cu 56% faţă de cel asociat femeilor nefumătoare, însă ele câştigă totuşi încă 6-7 ani de viaţă suplimentari, în raport cu cele care continuă să fumeze.

Dacă se compară fumătoarele care continuă să fumeze şi femeile care nu au fumat niciodată, riscul global de deces prematur este de trei ori mai mare.

Riscul creşte în funcţie de numărul de ţigarete fumate în fiecare zi şi în funcţie de vârsta la care femeile au început să fumeze. Cele care au început înainte de vârsta de 15 ani prezintă cel mai mare risc de deces prematur, cauzat în principal de cancerul pulmonar.

Foto: Mediafax

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;