Colegiul Medicilor, ingrijorat de finantarea sistemului de sanatate

Facebook Twitter Comenteaza
Colegiul Medicilor, ingrijorat de finantarea sistemului de sanatate

Colegiul Medicilor din Romania isi manifesta ingrijorarea fata de situatia in care va fi pus sistemul de sanatate din Romania prin finantarea preconizata prin proiectul legii bugetului supus dezbaterii Parlamentului.

 

Alocarea a 3,6% din PIB plaseaza Romania pe ultimul loc in cadrul statelor membre UE in ceea ce priveste finantarea sistemului de sanatate. Aceasta in conditiile in care absolut toate rapoartele interne si externe atrag atentia asupra necesitatii unei infuzii masive de capital in acest sistem.

Mai mult, datorita faptului ca ultimul trimestru al anului 2009 a fost finantat prin credite angajament din bugetul anului 2010, in realitate finantarea sistemului este cu o suma echivalenta a 2,3 - 2,6% din PIB, ceea ce va face ca aceasta suma sa acopere cheltuielile minime pana la 1 iulie 2010.

Una din justificarile cel mai frecvent vehiculate este aceea ca ne aflam intr-o perioada de criza si ca avem un buget de criza. Este o justificare falsa, deoarece toate tarile din Uniunea Europeana au trecut sau trec printr-o perioada de criza, iar strategia care si-a dovedit eficienta a fost aceea de a mari bugetul in sanatate, educatie si cercetare.


"Nu intelegem de ce procentul din PIB a putut sa creasca in filosofia bugetara a celorlalte tari si nu poate sa creasca in Romania. Daca se vorbeste despre criza atunci nu trecuie sa se uite faptul (dovedit stiintific) ca intr-o asemenea perioada morbiditatea prin diferite afectiuni creste si in consecinta nevoia de servicii medicale creste", a declarat prof. Dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania.

Colegiul Medicilor din Romania solicita reanalizarea repartitiilor bugetare pe diferite sectoare si alocarea pentru sanatate a unui procent de 7-8% din PIB.
Aceste sume pot fi realocate de la celelalte ministere si prin suportarea de catre acestea a contributiei pentru fondul national de sanatate a persoanelor din aceste sectoare care prin legi speciale sunt considerate asigurate fara a plati asigurarea. De asemenea, ajutoarele sociale pot fi redirijate catre sanatate sub forma unor servicii medicale. 


Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod