Tulburarile de vedere la copii

Inca de la nastere...

Putem incepe cu tulburarile de vedere inca de la nastere, cunoscutul strabism sau boli care il impiedica pe micut sa vada clar, sa distinga forme sau culori. In cazul in care anomalia nu este detectata de neonatolog sau de pediatru, la un moment dat parintii incep sa-si puna semne de intrebare pentru ca micutul nu priveste, nu se linisteste cand vede figura mamei, nu se bucura cand i se arata jucarii, nu are nicio reactie la stingerea sau aprinderea luminii.


Strabismul

In cazurile de strabism, parintii observa ca cel mic nu-si poate sincroniza globii oculari sau unul dintre ochi "fuge". In urma consultatiei si investigatiilor oftalmologice, copilul primeste un diagnostic si un tratament adecvat din partea medicului. Uneori tratamentul este medicamentos, alteori chirurgical, alteori ochelarii sunt cei care vor ajuta la corectarea deficientei. In alte cazuri cecitatea este grava si copilul este nevazator.

Pentru copiii nevazatori, exista fireste metode speciale de educatie, gradinite si scoli speciale, ei vor fi stimulati predominant auditiv si tactil, vor trebui insotiti mult timp, vor dobandi modalitati aparte de a se juca, de a relationa, de a culege informatii din mediu in conditiile in care lipseste principalul canal senzorial. Pentru parintii lor, situatia se prezinta diferit, unii adaptandu-se bine si cautand in permanenta sa comunice cu copilul, altii care suporta mai greu si devin prea anxiosi, supraprotectori sau reci, distanti. Acesti copii si adolescenti vor urma scoli speciale si vor invata meserii pe care sa le poate practica in absenta vazului. In urma unei instruiri adecvate si in conditii de sanatate psihica, ei pot ajunge relativ independenti. Din punct de vedere intelectual, afectiv si relational nu exista deosebiri fata de vazatori, fiind descrisi multi orbi care au stralucit in diferite cariere (muzicale, stiintifice, sociale etc).


Ce simte copilul cu ochelari?

In privinta copilului cu tulburari de vedere care pot fi corectate, ne atrage atentia copilul cu ochelari, ceea ce simte el, cum percepe lumea, cum relationeaza cu ceilalti si cum este  acceptat in grupul de copii. Multi dintre acesti copii resimt o senzatie de confuzie, de dezorientare, deficitul vizual impiedicandu-i sa vada clar anumite repere, sa vada la distanta, sa aprecieze marimile, uneori chiar formele si culorile. Asta inseamna ca toate reperele pe care ceilalti copii invata sa le foloseasca pentru a se orienta sunt mult mai vagi pentru copiii cu tulburari de vedere. Ei se pot deplasa cu dificultate, se pot impiedica, pot cadea sau nici nu cuteaza sa faca anumite gesturi, miscari, sarituri pe care ceilalti copii le fac. Ei au mereu nevoie de support si incurajari de la cei din jur si adesea de ajutor pentru a reusi sa urce si sa coboare scari, sa aprecieze distante, sa se miste adecvat, sa nu se loveasca de obstacole, sa recunoasca anumite obiecte, persoane sau locuri. De asemenea, in cadrul gradinitei si scolii, este important ca adultii sa tina seama de caracteristicile lui si sa-l ajute sa faca fata in situatiile mai dificile, evitand sa-l certe sau sa-l puna intr-o postura de inferioritate fata de colegii lui.

Adesea copiii cu ochelari primesc porecle rautacioase din partea altor copii si ajung in situatii dificil de gestional din punct de vedere afectiv. Copiii profita de lipsa lor de orientare, se amuza pe seama lor si insasi constrangerea de a purta ochelarii este uneori greu de suportat mai ales pentru cei mici. Copii vor trebui ajutati de parinti sa se descurce si sa nu se pune in pericol. Este dificil pentru parinti sa-si depaseasca anxietatea si sa incurajeze copilul sa mearga pe role, pe patine, pe bicicleta, sa joace mingea, sa alerge si sa inoate, sa nu-i intezica activitatile fizice si sa-l ajute in cele legate de scris, citit, desenat. La un moment dat, frustrarea copilului care nu vede sau nu vede bine poate deveni un obstacol in a invata anumite lucruri. Copilul va avea tendinta sa le evite, sa devina retras, inhibit, nesigur, neincrezator in fortele proprii.

Parintii, educatoarea, invatatoarea sunt persoanele ce mai apropiate de copil, care pot sa sesizeze aparitia unor probleme psihologice legate de aceste dificultati de vedere. Ei pot sa incerce sa inteleaga ce se intampla cu copilul, sa comunice cu el, sa il ajute sa exprime ce simte, chiar daca trairile lui sunt de frustrare, furie, nervozitate, invidie, tendinta de abandon, depresie, revolta.