Prima intalnire cu copilul

Cand ne uitam la copilul nostru, ne gandim ca il stim dintotdeauna... Dar oare ne-am intrebat cand ne-am intalnit prima data cu el? Nasterea este adesea considerata aceasta prima intalnire. Ce au simtit mamele cand si-au vazut prima data pruncul, cand l-au tinut prima oara in brate?
Alteori ecografia este simtita ca o intalnire. Vederea fatului, miscarile lui, unele neasteptate pentru parinti cum ar fi suptul degetului, cascatul sau clipitul, produc o imensa emotie si totodata ridica aceasta vizualizare la rangul de "intalnire". Dupa vederea fatului la ecografie, multe mame sustin ca au o imagine despre el, ca ii vorbesc, ca il considera deja copil, ca se intreaba ce mai face in burtica. Altele asculta muzica, fac anumite lucruri cu scopul de a-l ajuta sa se simta bine.

Dar oare pentru tata? Cand considera tatii ca si-au intalnit prima data copilul? Mai ales ca pentru unii, comunicarea cu copii incepe tarziu, cand ei  stiu sa vorbeasca sau chiar cand merg la scoala.

    
Altii vor spune ca si-au vazut copilul prima data sau ca l-au auzit dar nicidecum n-ar folosi termenul de "intalnire". Si asta pentru ca, de obicei, intalnire se refera la ceva activ din ambele parti. Mai ales in privinta bebelusilor, ne este greu sa aflam sau san e imaginam ce vad, ce aud, ce "stiu", ce simt. Pana de curand cand cercetatorii au aratat in studiile lor capacitatile bebelusilor si chiar ale fatului, pana cand au aparut filme in care aceste lucruri sunt puse in evidenta, s-a crezut ca pana la cateva luni, copii nu simt nimic decat foame, frig sau durere.
Cu toate astea, au fost puse in evidenta prin diferite experimente capacitati extrem de dezvoltate, cum ar fi cea de a-si recunoaste mama in functie de miros din cateva zeci de femei.

In afara de aceste capacitate senzoriale, mult studiate si chiar controversate de-a lungul anilor, putem sa ne referim la afectivitatea bebelusilor si la trairile lor inca de la nastere. Astazi se cunoaste importanta si rolul mamei, al apropierii, tinutului in brate, caldurii sufletesti, cuvintelor si vocii mamei, sentimentelor ei. Recunoastem uneori ca atunci cand mama este agitata, nervoasa sau trista, bebelusul nu vrea sa suga, plange sau nu adoarme.
 
Pe masura ce creste, copilul se schimba, se imbogateste, se dezvolta.
Mare ne este mirarea cand il auzim ce stie sa spuna, cand incepe sa creeze, fie un desen, fie o compunere, cand incepe sa aiba pareri diferite, sa puna intrebari la care nu ne-am gandit niciodata. La 1 an, copiii sunt uimitori prin capacitatea lor de a se juca in tot felul de moduri, apoi ne surpind tot restul copilariei prin "ce le mai da prin cap". La pubertate si adolescenta, avem adesea impresia ca de-abia incepem sa-i cunoastem.
Astfel incat am putea spune ca nu la nastere ii intalnim prima data, ci in fiecare zi ii intalnim prima data sau descoperim cate ceva nou in ei...


Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod