Cand parintii sunt prea ocupati...

Multi dintre cei care vor citi acest articol se vor regasi probabil in postura parintilor care lucreaza foarte mult, au servicii care ii solicita, ajung acasa foarte tarziu, lipsesc mult, pleaca in alte orase si alte tari in interes de serviciu.
Unii dintre ei ajung intr-un conflict interior vrand sa petreaca mai mult timp cu copilul lor si neavand aceasta posibilitate. Ei se intreaba ce este de facut in aceasta situatie, ce efecte are asupra copiilor absenta lor si cum ar putea-o compensa. Cu toate ca au incercat sa gaseasca o bona suficient de buna si sa-i asigure copilului tot ce are nevoie, de multe ori se confrunta cu situatii foarte dificile, mai ales atunci cand copilul este in pragul adolescentei.

“Este adevarat ca suntem foarte ocupati si lipsim mult dar….”, incep plangerile multor mame care cer ajutor pentru copilul sau adolescentul care nu mai comunica, nu mai face altceva decat sa stea in fata calculatorului, a devenit dependent de alcool sau de droguri, lipseste de acasa, nu trece pe la liceu etc.


Absenta parintilor: ce influente are asupra copilului?

Asadar, ne propunem sa vedem cum influenteaza absenta parintilor comportamentul si evolutia copilului, cum se ajunge la situatii de acest gen si daca serviciul care ii tine ocupati pe parinti este de vina sau exista si alti factori.
De asemenea, daca am putea gasi un antidot pentru aceasta situatie, adica un mod in care parintii foarte ocupati sa ramana in relatie si comunicare cu copiii lor.

Este cert ca in cazul unui copil mic, toata lumea este de acord ca are nevoie de mama langa el sau de un substitut matern cum ar fi o bunica sa o persoana foarte apropiata si implicata. Pentru a invata sa vorbeasca, pentru a fi sprijinit afectiv si cognitiv, pentru a fi corectat si educat, “cei sapte ani de-acasa” sunt necesari. Pe multe forumuri, mamele cauta bone de incredere, se preocupa daca este mai bine pentru copil sa mearga la cresa si gradinita sau sa ramana cu bunica acasa.

Chiar si pentru copiii de scoala primara, au aparut after-school-uri, menite sa ofere copiilor sprijin dupa scoala, atat in pregatirea lectiilor cat si in oferirea unor activitati extra-scolare, de care parintii nu au timp. Limbi straine, dans, sport, spectacole, arte plastice gasim ca oferte pentru copii de gradinita si scoala primara.
Ce simt acesti copii care isi petrec 12 ore in afara casei? Cum resimt ei absenta parintilor cu care se intalnesc doar seara si uneori nici atunci? Iata intrebari la care obtinem sau nu un raspuns de la acesti copii, inca mici sa spuna mai mult decat ca le place sau nu la after-school, la dans sau la engleza si din desenele si jocurile carora sa ne dam seama ca le este dor de mama si tata.

Daca rezultatele lor sunt bune si comportamentul in limitele normalitatii, parintii nu-si fac griji. Pentru comunicare sau activitati impreuna nu mai este decat jumatate de ora seara sau dimineata, incarcate de activitati casnice si o parte dintre concedii, de multe ori nici acelea. Week-end-urile par si ele foarte scurte iar unii parinti lucreaza in timpul lor.
Ceea ce este important este ca parintii nu doar ca nu au timpul fizic pentru a se ocupa de teme sau a juca carti cu copilul, a merge la plimbare sau a gati impreuna dar nu mai au nici puterea sau cheful de a face aceste lucruri.


Ei ajung sa ignore nevoile afective ale copilului sau adolescentului si se amagesc considerand ca daca ii asigura un trai material cat mai bun, totul va fi cat se poate de bine. Astfel incat, majoritatea parintilor aflati in dificultate cu copilul saua dolescentul, ne spun ca au avut mereu grija sa nu-i lipseasca nmic, sa aiba tot ce si-a dorit. Despre “a fi impreuna” nu s-a pus insa problema.

Ocupati cu treburi casnice, nici timpul petrecut acasa nu mai este un timp “impreuna”. Copilul este in camera sa sau la televizor, mama spala sau gateste, tatal isi vede de ale lui. Un factor important pentru timpul actual este si instrainarea produsa de calculator si televizor care “separa” si nu “unesc” pe cei care petrec timp in aceeasi incapere. Fiecare este singur, ei nu comunica intre ei nici verbal, nici emotional dar spun ca “au stat impreuna” ceea ce nu este deloc adevarat.
In primul rand pentru ca nu au interactionat, nu au obtinut nicio informatie unul de la celalat, nu au impartasit trairi si sentimente, ganduri si amintiri. Uitatul la fotografii din vacante sau cu bunicii, de cand copilul era mic sa parintii tineri ar fi mult mai folositor din punct de vedere psihologic  decat performantele ridicate la un nou joc de strategie pe computer!

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod