Migrena. 3 motive pentru care te doare capul. Cum te tratezi?


Durerile de cap sunt foarte nesuferite şi, chiar dacă încerci să le calmezi cu pastile, mai devreme sau mai târziu ele vor reapărea. Nu ar trebui să confunzi durerile de cap obişnuite cu migrenele. Acestea din urmă sunt dureri de cap puternice şi de lungă durată, însoţite de transpiraţii, stare de moleşeală şi senzaţii de greaţă.
Există două tipuri de migrene: cele comune şi cele clasice. Migrenele comune sunt cele mai răspândite. Ele apar brusc şi pot dura de la câteva ore, până la câteva zile. Migrenele clasice sunt precedate de o aură, adică de tulburări vizuale de tipul luminiţelor sau flashurilor. Aceste manifestări care preced migrenele durează între 10 minute şi o oră, după care fac loc durerii de cap.

De ce apar migrenele

Migrenele au la bază mai multe cauze, unele dintre ele nebănuite. Iată doar câteva dintre motivele pentru care te doare capul foarte tare.

1. Serotonina

Serotonina este un neurotransmiţător, un hormon al fericirii. În cantităţi rezonabile, serotonina este benefică, întrucât te ajută să ai o stare de bine, să fii mai energică, să-ţi scazi stresul şi să ai o stare generală mai bună.

Atunci când organismul produce o cantitate prea mare de serotonină, vasele de sânge din creier se îngustează, ceea ce duce la apariţia acelor tulburări vizuale. După această etapă, odată cu scaderea cantităţii de serotonină, vasele de sânge se dilată, ducând la apariţia inflamaţiei şi a migrenei.

2. Stresul şi tensiunea

Când eşti foarte stresată, este posibil să te confrunţi cu episoade de migrene. Nivelul ridicat de cortizol şi tensiunea acumulată în organism duc la apariţia durerilor de cap acute. Acestea pot fi agravate şi de anumite obiceiuri proaste pe care le ai, cum ar fi strânsul din dinţi sau poziţia incorectă pe scaun.

3.
Anumite alimente pe care le consumi


Unele alimente pot duce la declanşarea migrenelor, chiar dacă pare greu de crezut. Dacă vrei să te fereşti de aceste dureri de cap acute, iată ce alimente ar trebui să consumi în cantităţi mai mici decât de obicei:

- supele concentrate la plic
- vinul roşu
- brânza cu mucegai
- oţetul balsamic
- laptele integral
- carnea procesată
- fructele uscate
- drojdia

Cum tratezi migrenele

Înainte de a lua medicamente pentru tratarea migrenelor, este indicat să recurgi la alte remedii.

- aşază comprese reci pe frunte şi relaxează-te într-o cameră aerisită, în care este linişte
- masează în sens circular zona dureroasă cu degetul mare şi arătător timp de câteva minute
- evită lumina puternică şi mirosul de ţigară
- fă-ţi un amestec de scorţişoară, miere şi apă şi aplică-l pe frunte
- bea ceaiuri din plante cunoscute pentru efectul lor calmant: tei, muşeţel, soc, roiniţă sau mentă

Dacă aceste remedii nu se dovedesc a fi eficiente în cazul migrenelor de care suferi, poţi apela la tratamentele medicamentoase, însă doar după ce consulţi farmacistul sau medicul. În general, dacă te confrunţi frecvent cu migrene este bine să-ţi faci un set de analize şi să discuţi cu medicul tău despre această problemă, deoarece în anumite situaţii migrenele pot fi un simptom al unei afecţiuni mai grave.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Anastasia (10 ani) pe 5 Nov 2016, 19:00
    Mersi muuult !

    am facut masaj la cap si mi-a trecut instant ! mersi muult de tot !

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod