Nu mă omoram cu studiatul, dar pentru că tata e avocat i s-a părut firesc să-mi plătească studiile ca să îi calc pe urme. Dreptul nu e o pasiune pentru mine, dar nici nu voiam să-l dezamăgesc pe tata.
În primul semestru l-am cunoscut pe Cosmin, student în anul 3, fiul unui celebru avocat din Cluj. Cu aspectul lui de latino-lover, Cosmin lăsa în urma lui, pe coridoarele de la drept, armate de fete amorezate. Una dintre ele am fost si eu.
Nu fără temei, aş zice, pentru că după ce ne-am cunoscut a urmat o perioadă de tatonări promiţătoare, care mie mi-au dat speranţe. Pentru el a fost un flirt oarecare, şi relaţia visată de mine nu s-a concretizat. În capul meu, însă, ea a rămas obsedantă. Făcusem o fixaţie pentru Cosmin şi deşi aparent eram conştientă de asta, nu reuşeam să trec peste refuzul lui, pentru că nu înţelegeam de ce nu mă vrea.
Am început să mă compar cu fetele cu care-l vedeam că se afişează. Toate mi se păreau frumoase şi mai slabe. Eu aveam 65 de kg la 1,70 metri şi nu-mi pusesem până atunci problema greutăţii, dar brusc mărimea blugilor pe talie a început să mi se pară importantă.
Orarul de şcoală îmi permitea să merg acasă la prânz şi să mănânc ce gătea mama. Dar pe drum spre casă şi de acasă spre facultate întotdeauna găseam apetisante nişte sărăţele sau nişte batoane de ciocolată. În ciuda peocupărilor pentru siluetă, în semestrul doi deja luasem vreo 3 kg în greutate, iar asta devenise încă un stres.
Veşnic obosită
Prima vomă s-a întâmplat fără să vreau. Mâncasem sărmăluţe în foi de viţă cu smântână, iar pofta cu care le-am îngurgitat m-a silit să mă duc repede la baie după masă. Le-am vomat aproape întregi. M-am simţit uşurată după asta şi am mai încercat după câteva zile senzaţia, aruncând la WC o porţie de spaghete carbonara.
Primele săptămâni de vomă indusă nu te îngrijorează. Mă ustura puţin gâtul, dar senzaţia de uşurare de după fiecare repriză de regurgitat compensa totul. Aşa că am început s-o fac zilnic.
Mă simţeam vinovată, pentru că mama muncea atât de mult în bucătărie să gătească, iar eu îmi băteam joc de munca ei. Am încercat să fac o diferenţiere a tratamentului aplicat mâncărurilor, să vomit numai junk-food-ul, şi să las stomacul să aprecieze mâncarea de la mama. Numai că mi-era aproape imposibil să mă mai abţin. Era deja o altă fiinţă aia care mă târa în baie după fiecare masă.
Mama şi tata n-au bănuit nimic vreme îndelungată, chiar dacă li se părea nefiresc să încarc coşul de cumpărături la hypermarket cu dulciuri sau sărăţele, în condiţiile în care mama făcea zilnic câte ceva pentru desert. Am motivat o vreme că mă consumau nervos examenele, şi că am nevoie de calorii. În realitate, consumul nervos era mai mare între cursuri, când îl pândeam pe Cosmin să văd cu cine se mai afişează.
Ca să încerc să menţin totuşi un echilibru corporal am început să merg la un bazin. Îmi dădeam seama că atâta mâncare pe care mi-o îndesam în gât înainte de a o voma nu putea să nu lase urme pe corpul meu. În primele ore de înot simţeam în apă mirosuri de mâncare. În loc să detecteze clorul din apă, nările îmi transmiteau spre creier pofte dintre cele mai diverse. Când ajungeam acasă, după o oră de înot, mâncam şi ce-mi punea mama pe masă, plus câteva eugenii şi o ciocolată, pe care le ţineam prin sertare în cameră.
Am dus-o aşa până în vacanţa de vară a primului an de facultate. Stomacul meu devenise un ghem dureros, aveam răni în gât şi în gură, dar eram satisfăcută că reuşisem să dau jos cele 3 kg puse în semestrul doi. Totuşi corpul meu nu redevenise cel de odinioară. Eram veşnic obosită, nervoasă, nu aveam putere, renunţasem la înot, eram o umbră ursuză care se plimba pe holurile facultăţii în căutarea lui Cosmin.
Dacă vă înrebaţi ce relaţie aveam cu el, nu vă pot lămuri, pentru că în realitate nu era niciuna. Totul se petrecea în capul meu. Oscilam între senzaţii de euforie, dacă îl vedeam singur şi mă saluta, şi depresii profunde când îl vedeam că se afişează cu vreuna. Singura constantă în viaţa mea era mâncarea. Multă şi degrabă vomitată.
Prima care s-a prins că era ceva în neregulă cu mine a fost mama. A observat că nu am mai cumpărat tampoane două luni de zile, şi s-a îngrijorat că aş fi gravidă. Viaţa mea sexuală era zero barat, de aceea nici nu acordasem atenţie faptului că nu-mi mai venise cilcul. Reacţia mea mirată a pus-o şi mai tare pe gânduri. N-am vrut să merg la doctor, dar monitorizarea mamei a devenit mai atentă.
Dar reprizele mele de vomă deveniseră atât de „profesionale”, încât reuşeam să elimin tot, rapid şi fără zgomot. Mamei i-ar fi fost aproape imposibil să-şi dea seama ce fac eu în baie.
Teama de demoni
Aveam un păr lung şi bogat. Am fost nevoită să mă tund scurt pentru că îmi cădea în cantităţi incredibile. Ori de câte ori îl periam, umpleam WC-ul cu fire negre. L-am tuns şi vopsit blond, ca să nu-l mai văd prin casă. În acelaşi timp, însă, ca o bătaie de joc, mi s-a îndesit părul de pe mâini şi de pe picioare. Vizitele la cosmeticiana care mă epila au fost şi ocaziile în care mi-am perfectat setul de minciuni cu privire la aspectul corpului meu, care era un complex de zone pufoase, alternat cu zone fleşcăite. În vara aceea, pentru prima dată am găsit un pretext ca să nu merg la plajă. Mama şi tata nu pricepeau, eu eram disperată după plajă şi soare. Am motivat că am restanţe şi că trebuie să învăţ. În realitate mă uitam în oglindă şi-mi închipuiam cum ar reacţiona Cosmin dacă ne-am întâlni întâmplător pe plajă. I-aş părea respingătoare, cu siguranţă, mă gândeam.
Într-o zi am văzut nişte dâre de sânge în WC-ul în care tocmai aruncasem ce mâncasem. M-am speriat, crezând că e din stomac. Dar era de fapt un dinte pe care-l „vomasem” odată cu resturile alimentare. Mi-am privit îngrozită gingiile în oglindă. Descopeream brusc nişte carii, de parcă fusesem plecată multă vreme şi abia la întoarcere mi-am revăzut dantura.
Dentistul a fost primul care mi-a pus diagnosticul, deşi nu era competenţa lui. Dar probabil că mai văzuse asemenea gingii. Mi-a sugerat să fac un set de analize complete, fără să-mi spună exact de ce mă suspectează. Evident că l-am ignorat, dar era prieten cu tata şi l-a anunţat.
Aşa am ajuns la Insistutul de boli de nutriţie Paulescu, din Bucureşti. Aveam aproape 20 de ani, dar corpul îmi era o epavă. Medicii spuneau că dacă mai aşteptam, îmi ceda inima. Disperarea mamei, figura tulburată a tatălui meu, doi oamenii care nu pricepeau unde au fost ei cât timp eu mi-am distrus viaţa, m-au făcut pentru prima dată să mă văd cu ochi speriaţi, pe patul de spital.
Tata nu a vrut să mă lase acolo. Am îngheţat studiile şi am plecat în Germania, unde trăieşte sora lui. Aici am încăput tot pe mâinile unei doctoriţe românce. Am aflat că nu sunt nici prima, şi cu siguranţă nici ultima din lume care păţeşte aşa ceva. Şi că dincolo de ajutorul familiei, cel mai mare ajutor trebuie să vină tot din capul meu. Adică de acolo de unde a plecat totul.
Recuperarea a fost grea şi nu e definitivă. Mi-am privat corpul de vitamine şi minerale timp de mai bine de un an de zile, iar revenirea ciclului, după câteva luni de tratament, nu-mi va garanta că pe viitor voi avea o viaţă normală sau copii. În plus sunt şi predispusă la osteoporoză timpurie, pentru că mi-am distrus rezervele de calciu din oase.
Doctoriţa Wolf, româncă emigrată de 25 de ani în Germania, măritată cu un neamţ, mi-a spus că oricând pot s-o iau de la capăt. Va fi de ajuns un stres oarecare şi o „nebăgare de seamă”, cum spune ea cu umor. Adică, dacă nu sunt atentă, să mă abţin să-mi bag degetele pe gât după masă, pot să ajung din nou pe mâinile ei.
Acum mă sperie orice indigestie, pentru că înseamnă vomă şi dureri de stomac. Şi mi-e frică să nu trezească demonul ăla care va trăi veşnic cu mine, şi care acum e doar adormit.
Comentarii (17)
Ai incercat o dieta bazata numai pe plante, cereale, nuci, legume, fruct,e mai pe scurt vegana ? Daca nu, te sfatuiesc sa incerci si iti garantez ca vei avea rezultate bune si pe langa asta vei evita suferinta inutila la care sunt supuse animale din ziua de azi. Stiai ca de fiecare data cand un animal este omorat el moare in frica, suferinta si violenta ? Stiai ca acea frica,suferinta si violenta face ca in sangele animalului sa fie eliberati niste hormoni chiar inainte de moarte, pe care noi le bagam in sistemul nostru digestiv cand mancam acele produse ? Practic noi mancam acea frica, acea violenta, acea suferinta fara ca nici macar sa ne dam seama. Atata energie negativa si suferinta pentru ce? Pentru a ne satisface papilele gustative ? Esti om, cred ca poti face si tu diferenta dintre bine si rau, si din ce scrii aici pari o persoana inteligenta si sper ca macar te vei informa in legatura cu o dieta vegana, atat pentru sanatatea ta cat si pentru etica. Succes si iti doresc sanatate!
Am ajuns la aceasta postare din greseala..initial cautam pe google cat de repede as putea slabi prin voma indusa, sunt disperata, nu reusesc sa dau 6 kilograme jos, sunt pofticioasa si nu ma pot abtine..nu vroiam sa aud de bulimie..dar citind acest articol m-ai facut sa-mi schimb parerea..accept mai degraba sa fiu asa cum sunt decat sa ma chinui dupa pentru o negheobie de-a mea. Multumesc!
Mi se rupe sufletul cand citesc....si totusi din ce in ce mai multe,asta ne dorim sa facem ,,,fara sa ne gandim la consecinte. Ps: nu ma exclud din exemplu`
Buna ziua.Pe sotul meu il doare stomacul cand se enerveaza si cand mananca castraveti rosii muraturi etc .A luat Nexium o perioada si sa ma linistit dar acum iar la luat durerile de stomac .Ce trb sa fac?
eu am 1.59 si 48 de kg...cand am inceput sa tin dieta si sa fac sport zilnic incepusem si sa vomit pentru ca stiam sa slabesc mai repede asa...o perioada de timp nu am mai facut asa si akum iar ma simt vinovata atunci cand mananc si uneori vomit...cand sunt in sesiune sau sunt foarte stresata simt ca slabesc...eu fac sport zilnic si nu mananc dupa ora 4-5 nimik decta foarte rar....
......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
a trecut un an si problemele unora sunt actuale. eu sunt bulimica de un an. e un strigat disperat!!!!! vreau sa ma opresc!!!! nu pot!!!!! sunt slaba, stiu! psihic vorbind. am 1,65 si 51 kg. am tinut un regim care m-a scazut la 57 kg dupa care a inceput calvarul. vreau sa traiesc pentru mama mea. sunt sincera macar. nu mai am prieteni, relatii sexuale nici atat. vomit sange. ma opresc 2-3 zile si o iau de la capat. ma refugiez in alcool si marijuana. nu sunt mandra de mine asa ca repet: un strigat disperat pentru fetele care vor sa incrce asa ceva. NICIODATA!!! nu e o solutie! eu probabil ma voi stinge dupa o perioada pentru ca pshicul meu este la pamant si, desi termin doua facultati anul asta si nu am nicio restanta, ba mai mult, sunt la nuget la una dintre ele...snt o epava. Opriti-va macar voi, pentru mine e prea tarziu. Numai o minune ma poate salva....
am inteles ca nu iti mai venise de 2 luni... pana la urma ai fost la doctor? si au gasit bulimia cauza? te intreb pentru ca si eu sunt in aceeasi situatie , numai ca nu mi-a mai venit de 4 luni...astept un rasp, sunt disperata. peste 2 zile trebuie sa merg la doctor!
bulimia se trateaza la un medic psiholog, bulimia este un efect al frustrarilor, daca un om intelege ca ceea ce iti ofera viata nu tine cont de kg pe care le are este sanatos nu doar fizic si mental, o slujba ,un examen sau o relatie nu tine cont de kg, cultura pe care o ai nu are nici o legatura cu aspectul fizic, de accea persoanele cu bulimei au nevioe de un sprijin moral in primul rand pentru ca trebuie sa inteleaga ca modelul de fata 90-60-90 cu o viata perfecta este un mit daramat! sunt persoane mai plinute sau cu alte defecte care se bucura din plin de viata din cauza ca sunt constiente ca rezultatele in viata se vad din munca si poti sa ajungi oriunde ti-ai propus daca esti desteapta! tu ce asteptari ai de la viata? atunci cand o sa te angajezi iti trebuie si o diploma pe langa picioare frumoase, atunci cand ai o relatie trebuie sa sti cum sa zambesti si sa fi carismatica si restul nu mai conteaza daca te place asa cum esti! daca iti pui viata in pericol pentru niste kg in plus pentru ce vrei sa fi apreciata de cei din jur, pentru mintea sau corpul tau? cunosc cazuri de femei care stau cateva ore in oglinda pe zi si se aranjeaza, oare pentru ce vor ele sa fie apreciate si oare cum sa comunice o persona cu astfel de femei care asteapta o altfel de apreciere decat una morala si sufleteasca!
Cu toate ca zicem acum ceva de genul"cum ai putut face asa ceva pt un baiat..cel care te merita cu adevarat te place asa cum esti",la un moment dat in viata toate am facut anumite lucruri gresite datorita aceluia de care ne am indragostit si in acea poveste eram singure.Pacat...ce sa zic bine ca totusi s a facut ceva la timp.Ce trebuie sa inveti din chestia asta pt viitor este ca niciodata sa nu faci ceva pt un barbat care nu te iubeste.Indiferent ca plecam de la banalitati de genul vopsit din negru-blond,de la rock la manele etc si asta pt ca nu vom fi niciodata apreciate si se vor duce dupa aia care l respinge.Va pup si succes fetelor
E urat ca din cauza unui baiat suntem de multe ori "impinse" sa nu ne credem suficient de bune, de frumoase, de slabe... si unele dintre noi ajung sa faca ce ai facut tu. Asa gandeam si eu acum o vreme, inca mai am unele idei, cum ca nu sunt la fel de frumoasa ca fetele care il inconjoara pe X, dar incerc sa mi le alung. Si nu as face asta niciodata, mereu mi-a fost ingrozitor de frica de voma. Senzatia aia ma omoara. Nu am mai vomitat din 2001 si sper sa nu se intample curand. Bafta multa si ai incredere in tine!
treaba ta e ca e constiinta care nu te lasa.incearca sa uiti de momentele grele , incearca sa cauti ceva placut, , de exemplu uitate la MR BEAN care il poti gasi pe net.cu respect lucian
Tot ce se intimpla incepe din mintea omului. Impaca-ti sufletul cu trupul, iubeste-te pe tine insuti. Da, am spus iubeste-te pe tine insuti, asta nu inseamna sa ajungi la egoism, ci sa te accepi asa cum esti si sa ai mereu grija de tine intr-un mod sanatos. Citeste carti din psihologie, ceva de genul imaginea de sine, gindirea pozitiva, pentru ca la un moment, iti vei da seama ca noi de fapt sinte intruchiparea a ceea ce gindim si mincam. Citeste cartile lui Dale Carnagie. MUlt succes
Urata povestea...dar esti o fire puternica si trebuie sa fii sanatoasa! Mult succes!
din pacata, bulimia este o boala, ce-i drept, psihica, iar ea trebuie adusa la cunostinta cat mai multor tinere. chestia corecta este sa nu bagi in tine ca sparta, dar nici sa nu te abtii de la toate. cate putin din toate e mai bine. si atunci poti si avea o greutate normala - nu vorbesc aici de scoabe si de uscaturi!
Imi pare rau,pri ce ai trecut,ai trait un cosmar,doar pentru un baiat,ceea ce nu e bine.Mi-au dat lacrimile,povestea ta si sincer sa mergi mai departe si sa te refaci asa cum mai fos,poate mai frumoasa,de cand ai incercat sa nu mai mananci cum trebuie.Si cel,pe care il intalni,sufletul-pereche,sa te iubeasca asa cum esti,cu defecte si calitati,pentru ca nimeni nu e perfect.Si eu,cand eram la liceu,imi daddeam seama ca sunt plinuta si nu trebuie sa mananc seara si putina paine si-mi vopseam parul,cu suvite roscate/blonde.Iar acum,nu mai fac asa ceva,mi-am lasat parul natural,adica saten inchis si mananc cat se poate de sanatos si corect cu vitamine,nu bauturi carbogazoase,nu prea multe dulciuri/fast-food,ca sa ajung la greutatea normala,pentru 1,65m,adica 54kg,intr-un an aveam 51kg,iar acum nu stiu,insa nu ma simt slaba ca atunci,ci asa cum e corpul meu normal,de atunci cand m-am dezvoltat.Eu iti doresc,sa fii inconjurata,de prietene si prieteni,ca sa ai cu cine socializa,pentru ca sigur ai suflet frumos,sincer si sensibil,dupa felul cum ai scris aici;sa fii iubita si acceptata asa cum esti tu,dar nu ultimul rand,sa te iubesti pe tine insuti si sa ai incredere,asta cel mai important!Si nu uita,sa faci un exercitiu psihologic si sa vorbesti cu tine insuti,privindu-te in onglinda,sa spui:"Eu sunt frumoasa,desteapta,un inger,care trebuie sa mearga mai departe,sa-si faca un rost in viata si mandra de mine!"Te pup.O zi frumoasa.
Frumos ai scris Nicoleta si sper sa citeasca cat mai multe fete povestea ta. Toate suntem obsedate de cum aratam, toate vrem sa fim slabe ca fotomodelele. Recunosc ca si eu, ca si probabil multe alte fete, am trecut printr-o perioada asemanatoare, doar ca la mine a durat cateva zile, mancam pe saturate pana ma umflam in burta, ca sunt foarte pofticioasa si apoi imi dadeam seama ca am exagerat si fugeam pe furis la baie sa mai dau afara. Dupa cateva zile a inceput sa ma doara in gat si mi-am impus sa ma opresc...dar fara sa vreau pentru cateva zile, in cursul zilei si in special dupa ce mancam cina aveam acele stari de greata si ameteli, dar m-am tinut tare si al invins. Acum nu mai fac asa ceva, pentru ca stiu cat de mult dauneaza sanatatii corpului meu. Trebuie sa ne iubim asa cum suntem!!!
Posteaza comentariu