Salina Turda. Bowling, biliard şi construcţii SF, la 130 de metri sub pământ

Mi-a fost dat să vizitez multe locuri “wow” la viaţa mea. Fabulos e un cuvânt prea mic, prea cuminte, prea secat de conţinut, în încercarea de a caracteriza ce s-a construit la Salina

Mi-a fost dat să vizitez multe locuri “wow” la viaţa mea. Fabulos e un cuvânt prea mic, prea cuminte, prea secat de conţinut, în încercarea de a caracteriza ce s-a construit la Salina Turda. salina-turda-17

S-o luăm inginereşte. Zăcămintele de sare s-au format în Transilvania cu vreo 13,5 milioane de ani în urmă. Practic oriunde ai fora dincolo de Carpaţi, ai da de sare. Numai că stratul nu are aceeaşi grosime peste tot. Sunt zone unde are 400 de metri adâncime/înălţime, sunt regiuni – cum este şi zona Turda – unde stratul e de 3 ori mai gos, deci 1.200 de metri.

Ai un bulgare imens de sare, începi să-l exploatezi! Românii scoteau sarea în conformitate cu “tehnica” momentului – camere mici, piramidale, de 20-30 de metri adâncime şi 10-12 lăţime.

Apoi, în timpul maghiarilor şi austriecilor (stăpânirea habsburgică), s-au construit majoritatea “camerelor” de exploatare pe care le vizităm noi astăzi.

Şi cam gata cu istoria!

În 2010, după investiţii de vreo 6 milioane de euro, salina a fost transformată într-un edificiu futurist. Parcă eşti într-un film SF. Nu îţi vine a crede că s-a putut face aşa ceva în România.

După ce plăteşti 20 de lei la intrare, cobori în zona coridoarelor din salină. Un culoar ce-ţi dă impresia că nu se mai termină. Are în jur de un kilometru, după cum o arată panourile de orientare. De pe acest culoar încep mai multe ramificaţii.

Citeşte mai mult pe blogul meu The Guide sau urmăreşte-mă pe Facebook.

mihai-jurca
mihai-jurca
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod