Cătălin Botezatu, show de modă la New York!

Cătălin Botezatu a participat, după aproape trei ani de pauză, la festivalul de modă din Statele Unite ale Americii, New York Couture Fashion Week.

Designerul a prezentat noua sa colecție, Spirit of India, în fața unei audiențe formată din peste o mie de specialiști din industria modei, sosiți la New York din întreaga lume. Show-ul lui Cătălin Botezatu a fost prezentat de Luminița Anghel, cunoscuta artistă din România aflându-se de ceva timp în Statele Unite ale Americii.

Anastasia Soare, cea supranumita Regina Sprâncenelor de la Hollywood, l-a susținut pe Botezatu urmărind show-ul din primul rând. La fel și Excelenta Sa Ambasadorul României la ONU, Ion Jinga.
La finalul prezentării, Cătălin Botezatu și-a făcut apariția pe catwalk mulțumind publicului pentru apreciere și susținere.

"Ma bucur cand munca mea e apreciata, si aprecierile vin cand auzi ropote de aplauze la final, cand primesti felicitarile de dupa in culise, cand presa se inghesuie sa stea de vorba cu tine despre ce faci, despre creatiile tale.

Asa a fost la New York, am fost primit cu caldura, mi-a fost apreciata colectia, am primit felicitari multe, am dat zeci de interviuri despre colectie. Mi-as dori sa avem si aici in tara respect pentru munca designer-ilor la fiecare eveniment de moda, sa-i privim si sa-i aplaudam, sa nu ne ducem la evenimente de moda doar de dragul de a iesi in oras. E important pentru orice om care desfasoara un act artistic, de orice natura, sa simte ca e apreciat ce face el. Merg de zece editii la New York si simt, cu fiecare participare, ca am acolo un public al meu care ma asteapta si ma iubeste.
de data asta am fost inconjurat de multi romani, cu functii importante, oameni realizati acolo, cu cariere solide, si  asta m-a facut sa fiu si mai mandru de tara mea
", a declarat Catalin Botezatu. 

Apoi, designerul român s-a retras în culise unde, alături de toate modelele care au defilat pe scenă, a fost fotografiat de zecile de reprezentanți Mass Media prezenți la eveniment.  Show-ul Spirit of India a reprezentat cea de-a zecea participare a lui Cătălin Botezatu la New York Couture Fashion Week.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod