Modă. Cum să te îmbraci cu stil pe vreme rece şi ploioasă. 40 de idei

Ce îţi poate schimba starea proastă dintr-o zi întunecată de toamnă? O ţinută în care să te simţi excelent şi care să te apere de picăturile reci de ploaie şi frigul de afară! Descoperă ce haine şi accesorii să alegi pe vreme urâtă.
Umbrela nu este doar un obiect necesar într-o astfel de zi, ci poate fi şi accesoriul tău principal pe ploaie. Trebuie să ai obligatoriu o umbrelă negră, care se potriveşte cel mai bine ţinutelor elegante. Iar pentru momentele în care vrei să ieşi în evidenţă, poţi alege umbrele transparente, pe cele cu imprimeuri florale, cele în culori neon sau cu mesaje interesante.
 
Dacă vrei să-ţi protejezi coafura de ploaie, pălăriile cu boruri late sunt exact ce îţi trebuie. Sunt elegante şi îţi oferă un look sofisticat.
 
Cizmele din cauciuc, negre sau colorate, sunt de asemenea foarte utile când este urât afară.
Sunt foarte populare şi printre starurile de la Hollywood, care le poartă cât se poate de des. 
Le poţi asocia atât cu pantaloni skinny cât şi cu rochii sau fuste scurte. Iar în acest ultim caz, dresurile mate cât mai colorate îţi pot înveseli total ziua. 
 
 
Pelerinele transparente sunt excelente pentru a te proteja de ploaie, dar şi pentru a-ţi pune în valoare ţinuta, care altfel ar fi fost ascunsă sub o haină groasă. 
 
 
 
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • kiki pe 24 Nov 2014, 07:30
    jenant

    Pai...stim si noi sa rasfoim reviste sau sa vedem ce-au propus casele de moda... Ne erati de ajutor cu Iinstantanee de pe strazi (sigur ca acolo unde sunt trotuare drepte,curate,unde nu stergi masinile parcate ,nu esti tras si impins prin autobuz si metrou...) Mai raman tinutele frumoase pt zile urate...la volan...deci nu se vad...

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod