Noua colecție Pronovias a fost prezentată la Barcelona într-un fashion show de excepție

Pronovias i-a surprins și de această dată pe cei 2.000 de invitați care au luat parte la prezentarea de excepție a noii colecții 2016. Evenimentul a avut loc în seara de 8 mai, la Oval Hall din cadrul Muzeului Naţional de Artă Catalană (Museu Nacional d’Art de Catalunya - MNAC) din Barcelona. Noile creații, show-ul unic și decorul impresionant au fost elementele unei seri de neuitat pentru cei prezenți.
Vedete naţionale şi internaţionale, dar și celebrităţi din lumea fashion au luat parte la show. Printre aceștia s-au numărat Chiara Ferragni, it blogger şi ambasador digital pentru PRONOVIAS, Ana Boyer şi Fernando Verdasco, Genoveva Casanova şi Astrid Klisans, Annie Costner, actriţă şi fata lui Kevin Costner, modelele Vanesa Lorenzo, Malena Costa, Raquel Jiménez şi modelul internaţional Petra Nemcova, fotbalistul Iván Rakitic şi partenerul său Raquel Mauri, Yolanda Cardona şi bloggeri internaţionali cunoscuți ca: Rafaella Beckran, Thássia Savastano, Charlotte Groeneveld şi Evangelie Smyrniotaki.

Anul acesta, Andreea Raicu a fost invitata specială Pronovias din partea României.
Andreea s-a aflat în primul rând la fashion show și a strălucit într-o minunată rochie brodată manual din Colecția Cocktail Pronovias 2015.

Muzeul Național de Artă Catalană a prins viață atunci când ceasul înalt şi lat de 7m, construit din lemn a început numărătoarea inversă pentru apariţia top modelului, Irina Shayk, care a păşit pe podium alături de alte top modele internaționale: Blanca Padilla, Constance Jablonski, Romee Strijd şi Cindy Bruna.

Irina Shayk, cunoscută deja pentru aparitiile pe podiumurile PRONOVIAS, a declarat: "E o plăcere pentru mine să mă întorc în Barcelona şi să fac parte din acest show minunat. Colecţia 2016 a Atelierului Pronovias este extradordinară.
Rochia mea preferată este, de departe, cea care a închis prezentarea.”

Spectacolul s-a încheiat printr-un moment emoționant - Hervé Moreau, creative director, şi cei 67 de membri ai echipei implicate în crearea celor  50 de rochii ale colecției au pășit pe podim și le-au mulțumit invitațiilor.

Noua Colecție 2016 Atelier Pronovias, “A fost odată”, inspirată de prințesele din basme ne propune să descoperim cele mai noi trenduri și creații cu linii pure, volum și detalii delicate. În acest sezon putem descoperi rochii cu decolteuri adânci care se pliază pe corp datorită unui design sofisticat care îmbină perfect tulul nude ce creează efectul de piele secundară.


Țesăturile precum crêpe, organza, bumbac pique, mikado sau mătasea organza, îşi arată nuanţele bogate, însă fără a exclude dantela Chantilly, semnatura companiei. Colecția 2016 este completată cu tiare, broderii și voaluri împodobite cu peste 300 de bijuterii aplicate manual.
Pronovias este o afacere de familie care s-a lansat în „El Suizo”, un prestigios magazin din Barcelona, fondat în 1922 de Alberto Palatchi Bienveniste și specializat în dantele, broderii și mătăsuri de cea mai bună calitate. În 1964, compania și-a prezentat în Spania prima colecție de rochii de mireasă prêt-à-porter, astfel luând naștere Pronovias.

În zilele noastre, Alberto Palatchi Ribera conduce grupul și urmărește procesul său de extindere, exprimând o filozofie a calității și a designului reprezentative pentru munca sa.
Cu Alberto Palatchi ca director al Pronovias, precum și cu recenta alăturare a fiicei sale Gabriela în cadrul companiei, aceasta este o afacere de familie cu o viziune multinațională și o structură care urmărește să continue să crească în următorii 50 de ani.

Acum PRONOVIAS îmbracă mirese din mai mult de 90 de țări și este lider mondial al rochiilor de mireasă, fiind prezent în peste 90 de țări cu 163 de magazine și peste 4.000 de puncte de vânzare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod