Sunt mama unei fetițe și trăiesc un coșmar


În sfârșit am devenit mamă. N-aș avea cuvinte să vă descriu ceea ce simt, dar probabil că multe dintre voi mă veți înțelege.
Fetița are acum 11 luni, iar eu sunt pusă în situația de a lua o decizie care nu mă implică numai pe mine. Pe pitica mea o cresc singură de când am născut-o, nu mai am părinți, nu am unde să stau cu copilul, drept urmare sunt nevoită să accept toate măgăriile soțului, doar pentru a-i putea asigura un cămin copilului.
 

Cum am ajuns aici?

 
Povestea e simplă:
Am avut o relație minunată timp de 14 ani, apoi fostul meu iubit m-a părăsit pentru o puștoaică în vârstă de 21 ani. Când te trezești singură la 39 de ani și îți pierzi toate bunurile pentru că ai avut încredere oarbă în omul pe care îl iubeai, te transformi într-o femeie vulnerabilă. Așa am devenit prada perfectă pentru tatăl copilului meu, care își dorea să aibă un copil cât mai repede.
 
Din nou, am crezut cuvintele unui bărbat. În câteva luni am rămas însărcinată, apoi s-a întâmplat jihadul: nu-mi mai vorbea, nu mă mai atingea și avea să nu mă mai sărute niciodată.
 
Am greșit că nu am plecat imediat. Trebuia să-mi dau seama că nu e om. Așa se face că am rămas lângă el de dragul copilului. Speram cumva să fie o atitutidine care se va sfârși după naștere. Credeam că pur și simplu nu mai sunt atractivă pentru el. Dar greșeam. Din nou. 
 
Au trecut 11 luni de când am născut fetița și în continuare nu vine acasă decât seara târziu, dacă stă 10 minute cu pitica e mult, iar dacă am ceva să-i transmit, mă obligă să o fac pe email.
Eu nu am voie să-l sun sau să-i trimit vreun mesaj.
 
Îmi este foarte greu să plec, îmi este frică să iau această decizie și nu pentru că nu m-aș descurca, ci pentru că mi-e teamă să nu-mi reproșeze copilul mai târziu. Mi-e teamă că poate va fi afectată dacă va crește fără tată.
 
Ieri mi-a spus încă o dată să plec de acasă. Nu e prima dată când face asta, ca mai apoi să-mi spună că sunt nebună și că probabil vreau să plec cu un alt bărbat. Pare că e un joc meschin al minții, în care pur și simplu vrea să o iau razna. Revenind la ce spuneam mai sus, explicația este una simplă: și-a dorit copilul, iar acum pur și simplu vrea să mi-l ia. Dar cum aș putea vreodată să-mi las copilul singur cu el? E adevărat că resursele lui financiare sunt mai mari decât ale mele, dar este suficient pentru a-mi lua copilul? Dacă mă mut într-un apartament închiriat, poate din punct de vedere legal să-mi ia fetița?
Este singurul lucru de care îmi este teamă și care mă împiedică să plec din casa lui. Acela de a nu-mi lua fetița. 
Ce să fac? Încotro s-o iau? Există cineva aici care a trecut prin aceeași situație?

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • FLORENTINA pe 16 Mai 2017, 11:03
    curaj!

    M-am intristat foarte tare citind aceste randuri si m-am revoltat in acelasi timp. Imi pare rau ca nu te poti bucura de aceste momente unice dintre o mamica si copilul ei. Ti-as recomanda sa iei legatura cu un avocat si sa te sfatuiasca ce este cel mai bine pentru tine si fetita ta. Stii, dracul nu-i chiar atat de negru pe cat pare...o ai pe fetita ta si trebuie sa lupti pentru ea, sa lupti sa-i oferi o viata frumoasa, un mediu familial cald. Fruntea sus, ai o lupta de dus!

    0
    0

  • Anna pe 15 Mai 2017, 17:18
    Parere

    Draga mea, m-a intristat sa aflu o asa poveste. Imi pare rau ca treci prin asa ceva. Dintr-o experienta oarecum asemanatoare, iti pot spune ca nu iti va reprosa nimic nici copilul, nici constiinta, daca ii propui intai sa mergeti la consiliere de cuplu, si, daca lucrurile nu se indreapta, va despartiti. Orice va fi sa fie, iti doresc sa fiti linistiti si fericiti (impreuna sau separat).

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod