Eu cu mine prin lumea mea!

Cateodata crezi ca poti muta muntii din loc, dar in alte momente ai impresia ca o sa te prabusesti si nu mai poti sa te ridici. Mintea ta vrea raspunsuri cat mai clare despre cum esti de fapt? Sa vorbim despre tine, despre iubire, respect si asteptari!

Iubirea de sine vine, de fapt, din succese sau invers?


Reteta "iubirii de sine" difera la fiecare dintre noi: in functie de atitudinea noastra, de sistemul de valori, modelele de inspiratie sau etc. Intr-adevar iubirea de sine, respectul, increderea pentru sine se intrepatrund si se interconditioneaza reciproc cand vorbim de cresterea stimei de sine, de exemplu. Insa procesul de crestere nu se resuma la atat! Conotatiile pot fi multiple. Pentru unele dintre noi, aceasta interdependenta este departe de a fi una sesizabila. De ce? Pentru ca se intampla sa existe confuzii in delimitarea acestor parti, corelatiilor si interrelatiilor. In functie de modul in care am fost "educate" sau "obisnuite", femeile mature din noi continua sa fie niste copii mari in relatiile cu societatea. Altlele se poarta ca niste copile in viata personala.

Cate dintre noi nu am observat la ceilalti si chiar la noi insine neconcordante? Ne simtim cababile sa ne manifestam plenar felul de a fi, a simti, a gandi in mediul familial, in medii securizante unde "stim" ca toti cei cu care intram in contact ne sunt prieteni sau ne iubesc. Cateodata dam dovada de stangacie in fata celor apropiati si ne este greu sa fim deschise, sa ne dezvaluim. Iar in alt context: la locul de munca, de exemplu, sa ne simtim ca pestele in apa, confortabil in relatia cu ceilalti!

Este un model comportamental, atitudinal interiorizat bazat pe regulile tale de relationare, de raportare la realitatea sociala. Cine este raspunzator de acest rezultat?! Cand raspunsul acesta nu-ti vine in minte si te preocupa sau primesti unul, dar esti departe de a te impaca cu el este de preferat sa apelezi la sfaturile unui specialist.

Cateodata, adulte fiind, gasim destul de dificila incercarea de a ne iubi pe noi insene.
Poate pentru ca undeva, candva am pierdut semestrul unde se preda cum sa te iubesti, sa te lasi iubita si sa iubesti. La varsta adulta, gasirea "vinovatilor" apartine deja de domeniul trecutului. In cazul in care, pentru unele dintre noi, acest trecut este important, este indicat sa-l "confruntam" si sa nu abandonam gasirea de raspunsuri. In rest, ne putem canaliza resursele pe acum, aici si asta pot face! Posibilitatile sunt nenumarate!

Respectul de sine nu atrage de la sine si respectul celorlalti. Departe de a-l exclude sau garanta, autorespectul ne face mai tolerante, intelegatoare cu noi insine, ne da puterea sa spunem "NU" fara sa ne simtim vinovate. Procesul devenirii, o data incheiat, cu un final in care iti cunosti atuurile si resursele, confirmarea societatii vine ca si o reconfirmare a ceva pe care fiecare dintre noi deja il stiam despre noi. Mai mult, este un feed-back al propriei afirmari! Ne ajuta in planficarea pasilor urmatori sau a unor alte initiative, idei, interventii in social. Acest lucru se datoreaza fatului ca noi suntem in interactiune cu lumea din jur, in plin proces de schimbare de informatii.

Daca aspir la recunoasterea meritelor, pot sa-mi imbunatatesc imaginea de sine?


Persoanele care se caracterizeaza printr-o nevoie continua de recunoastere a propriilor merite, rareori isi raporteaza aceasta sete de confirmare la imaginea de sine. Ele tind mai mult la un exterior care ajunge sa le fie oglinda in care se pot "admira". O fac din dorinta de a-si demonstra lor calitatile, dar mai ales celor din jurul lor.
Motivul este ori nevoia de a se simti acceptate, tolerate, adoptate de un mediu sau altul, ori din nevoia de a fi in frunte, din perfectionism, demonstrativitate. Undeva adanc in sufletul lor, nu au demonstrat calitatile respective, "persoanelor investite" de ele (uneori, intregului sistem) cu autoritatea de a le atribui calitatile.

Acestor persoane le este caracteristic: conformismul, tendinta de a impartasi opiniile si valorile celuilalt, etalarea aptitudinilor si succeselor proprii, daca o asemenea cerere a fost adresata, mimarea modestiei, mai ales cand aceasta se asociaza cu performante, succese, asocierea in fapt sau in relatari cu persoane de prestigiu. Ma intreb oare ce va spune legat de iubirea de sine, o persoana cu o permanenta dorinta de a-si imbunatati imaginea de sine!?

"Esti ceea ce cred ceilalti despre tine" - este adevarat?


Parerea celorlalti despre noi are importanta pe care tot noi in ultima instanta o atribuim. Sa ne amintim despre parerile celor din viata noastra de zi cu zi. Sunt pareri si pareri. Unele ne ajung la urechi, altele ne patrund in suflet (ungandu-l sau sagetandu-l), altele trec pe langa noi fara sa ne atinga pentru ca nu au importanta! Iar pe altele nu le auzim, pentru noi nici nu exista ca realitate subiectiva. Sunt acele pareri fara importanta ale unor oameni, parti ale grupului social care pentru noi nu exista.

Sa facem distinctia intre imagine de sine si imaginea sociala de sine. Uneori se intampla ca unitatii imaginii de sine sa i se opuna multiplicitatea imaginilor sociale (parinti, profesori, colegi de facultate si de munca, sefi ierarhic). "Esti ceea ce cred ceilalti despre tine!" Adevarul legat de aceasta credinta este undeva la mijloc.
Ca si specialist, as prefera o reformulare spunand: "poti fi ceea ce cred ceilalti despre tine" la un moment dat in existenta ta, insa nu o viata intreaga!

As recomanda ca inainte de a ne gandi la felul in care sa ne comportam pentru ca ceilalti sa ne spuna ce cred despre noi, sa facem o analiza a feedback-ul din exterior, asupra propriei realitati interioare. Modul in care ne exteriorizam calitatile, resursele, nevoile, abilitatile, maniera noastra de a comunica verbal si nonverbal cu cei din jur sunt indicii clare care ne conduc la conturarea opiniei celorlalti. De asemenea, este util sa cunoastem tipul de receptivitate a acelor "ceilalti", selectivitatea, sensibilitatea acestora la natura si la continutul informatiei transmise. Legat de felul in care ar trebui sa il tratam pe celalalt pentru a "oglindi" in noi respectul, solutia vine din modul in care ne tratam pe noi insine. Chiar daca exista (au existat sau vor exista) momente in viata noastra in care simtim sau stim ca nu am primit respectul cuvenit, este mai important sa ne respectam pe NOI restul va veni de la sine daca avem incredere.

Vreau sa ma autoevaluez corect. Exista o solutie?


Obiectivismul se poate naste din subiectivism. Spunand asta ma refer la capacitatea omului de a face un pas inapoi pentru a-i fi mai usor sa fie observatorul propriei realitati subiective. De indata ce o idee sau o convingere despre noi intra in imagine de sine, ea devine automat "adevarata" in ceea ce ne priveste. Nu-i putem pune la indoiala validitatea si actionam conform ei, ca si cum ar fi reala. Autoanaliza poate fi pentru unii foarte usor de realizat, dar pentru altii mai greu, dar nu imposibil. Identificam elementele care tin de noi si care interfereaza cu realitatea inconjuratoare, deformandu-le.
Odata construita o astfel de imagine, toate actiunile noastre (sentimentele si conduita, constientizarea si valorificarea resurselor) sunt intotdeauna in concordanta cu imaginea personala. Vom actiona "conform" persoanei pe care o concepem. Un cerc vicios!

Insa nu trebuie decat sa ne reglam oglinda retrovizoare pentru a ne putea observa mai atent. Exista unii oameni care isi accentueaza aspectele negative si nu reusesc niciodata sa se implineasca, sa-si puna in valoare calitatile de care dispun si sa-si foloseasca intregul potential uman. Este o diferenta intre ce CREDEM si ceea ce STIM ca exista. Experienta proprie de viata ne arata faptul ca ceea ce stim sunt fapte, evenimente, lucruri care pot fi demonstrate, au fost, exista si sunt confirmate. Cu totii stim ca pe parcursul vietii, sistemul de credinte se poate modifica potrivit necesitatilor! Prin urmare ceea ce credem se poate dovedi a fi relativ in timp. Este insa important sa putem face aceasta distinctie intre ceea ce credem ca stim si ceea ce stim cu adevarat.

Au vreun remediu cei care se considera stapanii lumii? Dar cei care nu cred ca isi vor depasi vreodata limitele?


Remediu exista aproximativ pentru orice. Daca nu unul definitiv, cel putin unul care sa creasca nivelul de calitate a vietii cu siguranta exista. Esential este fie un moment din viata in care acea persoana sa-si doreasca cu adevarat acest lucru. Din acel moment este posibil orice cu sau fara sprijin exterior. Eu recomand: Cunoaste-te pe tine insati cu parti care iti plac si cu partile mai putin placute si exploreaza lumea din care faci parte. Intuieste specificul lumii de apartenenta si observa cate dezacorduri sunt intre tine si ea, emotional si rational. Identifica ce anume te tine pe loc din interior spre exterior!
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Anonim pe 18 Oct 2011, 21:03
    :)

    Bună...Câteodată când sunt plictisită sau nu-mi place ceva,sau îmi place dar vreau ceva mai mult,îmi imaginez propria lume oriunde aş fi..Imi imaginez aşa cum aş vrea eu să fie[persoanele să faca ce vreau eu..etc...]...Nu ştiu câteodată e aiurea...Cum aş putea să nu-mi mai imaginez atâtea lururi ?

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod