Trucurile de machiaj din 2016 pentru a-ți evidenția ochii

Nuanțele intense de albastru au revenit în tendințe, după mulți ani în care au fost evitate. Descoperă și alte trucuri de machiaj pentru a-ți evidenția ochii în 2016

Alege machiajul în nuanțe de albastru

Albastrul a fost readus în trend de prezentările de pe catwalk din cadrul marilor festivaluri de modă din acest an. De la fardul bleu aplicat pe toată pleoapa, la gene colorate în albastru şi tuş cobalt sau turcoaz aplicat pe linia genelor, toate au putut fi observate în timpul prezentărilor Jonathan Saunders, Diane von Furstenberg, Mary Katrantzou, Missoni sau Marc Jacobs pentru sezonul primăvară-vară 2016. Albastrul deschis este o nuanţă proaspătă, delicată, perfectă pentru vară. Îl poţi folosi pentru a-ţi pune ochii în valoare prin aplicarea pe întreaga pleoapă superioră, dar şi pe cea inferioară, pentru un machiaj hipnotizant.
De asemenea, poţi alege un look îndrăzneţ, conturându-ţi ochii cu un creion dermatograf într-o nuanţă intensă de albastru. Tuşul în tonuri închise de albastru cobalt, albastru safir sau albastru regal, folosit pentru a realiza un machiaj în stil retro sau în stil cat eyes, este ideal pentru petreceri sau ieşirile în oraş.


Apelează la genele false fir cu fir

Genele false, de tip fir cu fir, sunt din ce în mai populare, tocmai pentru că te ajută să-ţi transformi instant privirea, fără să apelezi la prea multe farduri. Un machiaj discret al ochilor va fi foarte bine pus în valoare dacă apelezi la acest tip de gene false.
Secretul este însă de a alege dimensiuni raţionale, nu gene mult prea lungi, care atrag atenţia într-un mod neplăcut. Scopul tău este de a crea impresia că ai gene lungi şi sexy în mod natural.
Foto: byrdie.co.uk
Kendall Jenner
 
 

Încearcă machiajul cat eyes

"Machiajul cat eyes continuă să fie printre cele favorite şi în 2016, însă nu fără a trece printr-o metamorfoză. Încearcă să desenezi codiţele pe pleoapa inferioară sau să creezi o privire cu adevărat de pisică cu linia dublă sau în mai multe culori, pentru o notă de exotism", declară makeup artistul Elena Ciftici. Acest tip de machiaj poate fi realizat cu ajutorul fardului, dar şi cu tuşul pentru pleoape, dar în acest caz ai nevoie de ceva îndemânare pentru a trasa corect liniile. 
Foto: 7beautytips.com
Aplicare machiaj cat eyes
 
 

Optează pentru un machiaj smokey eyes în nuanțe deschise

Acesta este un tip de machiaj clasic pentru seară, fiind opţiunea cu care nu vei da cu siguranţă greş la evenimentele speciale la care participi. Poate fi realizat cu nuanţe închise de gri, brun, mov, albastru sau oricare altă culoare care este pe placul tău, dar o tendinţă importantă a acestui an este machiajul smokey eyes în nuanţe ceva mai deschise.
"Stilul smokey eyes nu iese din trend în 2016, dar rămâne într-o altă interpretare, mai subtilă, sofisticată şi mai puţin definită, care poate cuprinde nu doar pleoapa de sus, ci şi cea de jos, şi să ajungă chiar până la linia sprâncenelor şi la rădăcina nasului. Poţi purta acest machiaj cu o bază nude atât pentru ten, cât şi pentru buze", declară make-up artistul Elena Ciftici
Foto: kenzas.se
Machiaj smokey eyes
 
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod