Ce să faci pentru a avea un păr sănătos pe timpul verii

Ce să faci pentru a avea un păr sănătos pe timpul verii

Activităţile pe care tu le iubeşti pe timpul verii, aşa cum sunt orele petrecute la plajă şi înotul în mare sau piscină, nu sunt deloc blânde cu părul tău.
Razele ultraviolete, apa sărată de mare şi clorul din piscină afectează structura firelor de păr, provocând treptat degradarea lor. Nu este de mirare ca la finalul verii cele mai multe femei se confruntă cu un păr deteriorat, lipsit de strălucire şi cu vârfuri despicate. Pentru ca la toamnă să nu descoperi că plăcerile tale din vacanţă ţi-au distrus părul, trebuie să înveţi cum să-l protejezi. Hairstylist-ul Cristi Pascu îţi dezvăluie principalele trucuri pentru a avea un păr sănătos și plin de volum în această vară.

Iată care sunt sfaturile specialistului:

Evită placa de păr

“Nu recomand folosirea plăcii în timpul sezonului cald, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o perioadă de vacanță și multă lume merge la mare. Razele solare și apa sărată afectează părul, îl usucă, iar folosirea plăcii îl va deteriora și mai mult. Prin folosirea plăcii veți pierde mult din lungimea firului de păr la următoarea vizită pe care o veți face la salon”, spune specialistul.

Produse de coafat cu filtru UV

“Este indicat ca toate produsele de coafat pe care le folosiți pe timp de vară să aibă filtru UV sau să facă parte dintr-o gamă de produse ce hrănesc părul.
Recomand spumele hidratante, pe bază de ulei de argan, și spumele ce protejează culoarea părului. Dacă folosiți o spumă pe baza de alcool atunci veți accelera uscarea părului”, declară Cristi Pascu.

Alege uleiurile hidratante

“Uleiurile sunt recomandate indiferent că e vară sau iarnă, însă trebuie să știi că acestea se aplică pe vârfuri și pe lungimea firului de păr, niciodată pe rădăcină. Singurul ulei care se aplică la rădăcină este cel de ricin. Blondele au părul cel mai afectat vara, iar ele trebuie să folosească ulei de argan atât dimineața cât și seara, după duș. O folosire frecventă va da părului aspectul sănătos și mătăsos”, adaugă specialistul.

Poartă impletituri

“Ca și coafură, recomand împletiturile pe timp de vară. Este cel mai simplu mod de a proteja părul și vârfurile, fără să te acoperi. Trăim vremuri în care soarele arde mult mai tare decât în urmă cu 10 ani, când concentrația de radiații UV este mult mai mare, astfel că orice măsură suplimentară este binevenită”, declară hairstylistul.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod