Cât de des te poţi vopsi fără să-ţi afecteze sănătatea

Cât de des te poţi vopsi fără să-ţi afecteze sănătatea

Substanţele chimice din vopselele de păr afectează structura fibrei capilare, dar pătrund şi în organism, fiind absorbite prin piele
Colorarea părului acasă, sau chiar la salon, poate avea rezultate care nu te mulţumesc. Numeroase femei se regăsesc des în această situaţie, iar soluţia de urgenţă pare să fie revopsirea. Dar procedeul chimic la care îţi supui părul şi scalpul atunci când te vopseşti nu este deloc inofensiv! Fiecare vopsire a părului cu vopsea permanentă, semipermanentă, cu amoniac sau fără, trebuie tratată cu seriozitate şi privită ca pe un pontenţial risc pentru sănătatea ta, dar şi pentru frumuseţea părului tău.

Ce se întâmplă dacă te vopseşti prea des?


Printre cele mai grave efecte adverse ale colorării părului cu o vopsea sintetică este alergia. Această reacţie alergică, despre care eşti avertizată pe toate cutiile şi prospectele vopselelor de păr din comerţ, este un risc major, care îţi pune viaţa în pericol. Iar vopsirea repetată a părului într-un interval de timp scurt creşte riscurile apariţiei reacţiilor alergice. De aceea, este indicat să aştepţi între patru şi şase săptămâni între vopsiri.

O greşeală majoră pe care multe femei o fac este aceea de a ignora testul pentru depistarea alergiei la vopsea recomandat de toţi producătorii pe ambalajul vopselei. Acest test se realizează prin aplicarea unei cantităţi mici de vopsea pe ceafă. Trebuie să aştepţi apoi 12 ore pentru a vedea dacă în locul aplicării apăr pete roşii, mâncărimi sau alte efecte neplăcute.


De asemenea, chiar dacă te-ai mai vopsit cu exact acelaşi tip de vopsea, inclusiv aceeaşi nuanţă de nenumărate ori, testul pentru depistarea alergiilor este la fel de necesar. O alergie poate apărea şi în cazul în care eşti deja obişnuită cu acel produs, reacţia alergică fiind în strânsă legătură şi cu starea ta de sănătate sau sensibilitate pielii într-un anumit moment.

O reacţie alergică se manifestă prin arsuri şi mâncărimi la nivelul scalpului, umflarea feţei, senzaţie de căldură şi sufocare. O alergie severă poate provoca şoc anafilactic, o reacţie care poate fi fatală. Este bine să ai întotdeauna la îndemână o pastilă antialergică atunci când te vopseşti.

Printre efectele nocive ale vopsirii repetate într-un interval scurt de timp se numără şi iritarea scalpului.
Substanţele puternice din vopselele de păr irită pielea capului, o deshidratează, ceea ce provoacă descuamarea pielii, adică formarea acelor coji inestetice.

Pentru ca pigmenţii de culoare să penetreze firele de păr, substanţele conţinute de vopselele de păr forţează deschiderea cuticulei, stratul exterior al firului de păr, care îl îmbracă precum o armură de solzi minusculi. Vopsirile repetate duc la distrugerea acestui strat protector, fapt ce determină degradarea şi ruperea firelor. Un alt efect este uscarea excesivă a părului.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod