4 motive reale pentru care relațiile se destramă. Explicația psihologului

4 motive reale pentru care relațiile se destramă

Relaţiile de iubire încep frumos, dar de cele mai multe ori se destramă nu din cauza unor argumente reale, ci din cauza scenariilor lipsite de fundament pe care ni le construim în mintea noastră.
Potrivit psihologilor, certurile din cuplu şi despărţirile se produc atunci când gândurile de nesiguranţă, însoțite de imaginație și iluzii, au preluat controlul asupra vieţii noastre.

Psihologul Alexandru Pleşea consideră că lipsa de încredere în sine proiectează nesiguranţă atât în relaţie, cât mai ales în partener, iar de aici rezultă gânduri imaginative despre înşelat, minţit, sentimente diverse necongruente etc. Specialistul și trainerul în programare neuro-lingvistică (NLP) afirmă că mintea umană care trăieşte în nesiguranţă, generează patru gânduri distructive, care afectează atât de mult relaţiile de cuplu încât despărţirea devine iminentă. Acestea sunt:

1. Nu mai încerca să citeşti gândurile partenerului

Multe dintre probleme sociale sau de cuplu apar atunci când credem cu tărie că avem puterea să citim gândurile celor din jur şi astfel începem să facem presupuneri nefondate. Acesta este motivul pentru care începem să ne umplem mintea cu bănuieli şi false credinţe despre partenerul de viaţă, iar întreg procesul generează sentimente de stres şi nesiguranţă. “Ca să putem fi fericiţi într-o relaţie, e nevoie să învăţăm că acele bănuieli nefondate pot fi spulberate foarte uşor prin comunicare. Nu, nu avem puterea de a citi ce este în mintea oamenilor, dar avem o putere şi mai mare, şi anume respectul pe care trebuie să-l avem pentru intimitatea celuilalt. Cu toţii avem dreptul la gânduri intime, pe care să le tinem doar pentru noi. Când întrebi constant „La ce te gândeşti?” sau încerci în mintea ta să construiesti scenarii posibile, îl faci pe celălalt să se retragă din relaţie pentru a avea spaţiu.
De câte ori nu aţi auzit "Mă sufoc în relaţia aceasta?”, explică psihologul Alexandru Pleşea.


2. Nu mai încerca să cauţi relaţia perfectă

Perfecţiunea este un concept abstract, iar lumea noastră este guvernată de legea relativului: ce este perfect pentru mine, poate fi imperfect pentru altcineva. Nevoia noastră obsesivă de a găsi persoana perfectă, care să ne ofere relaţia perfectă, va creşte din ce în ce mai mult sentimentul de nesiguranţă, deoarece fugim după o himeră, după un lume utopică. “Astfel de relaţii eşuează deoarece ne-am construit în minte imaginea unei relaţii aşa-zise perfecte, iar în realitate vom constata că fiecare relaţie pe care încercăm s-o dezvoltăm eşuează lamentabil, nu din cauza partenerului, ci din cauza standardelor de perfecţiune ale fanteziei noastre.
Noi suntem imperfecţi în multe privinţe şi căutăm relaţii cu oameni care sunt imperfecţi în moduri complementare. Ca să creştem în interior si să constientizăm propriile imperfecţiuni, e nevoie să căpătăm multă experienţă de viată; şi până nu ne lovim de cele mai profunde imperfecţiuni, de defectele noastre greu de corectat – cele care ne definesc ca persoană – nu vom reuşi să alegem relaţii armonioase la un nivel înalt. Doar atunci vom şti ce căutăm cu adevărat. Căutăm oameni imperfecţi care să ne echilibreze – oamenii perfect de imperfecţi pentru noi”, spune Alexandru Pleşea.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod