Justin Bieber şi-a acoperit 70% din corp cu tatuaje

de Daniel Dumitrescu, 31 Octombrie 2017

Starul canadian şi-a transformat corpul într-o galerie de artă modernă. El şi-a prezentat pe Instagram ultima achiziţie în domeniu.

Justin Bieber are o pasiune pentru tatuaje. De la vârsta de 16 ani, când şi-a făcut primul desen pe piele, acest hobby a devenit aproape o obsesie pentru el, iar acum a ajuns să-şi acopere aproape tot corpul cu cerneală. Contul de Instagram al cântăreţului este dedicat aproape exclusiv prezentării noutăţilor grafice de pe corpul său, notează MTV.

Cel mai atractiv tatuaj pe care şi l-a făcut a fost cel cu chipul fostei sale iubite, Selena Gomez, pe încheietura mâinii stângi. După ce s-au despărţit, Justin a încercat să acopere portretul, dar nu a reuşit să-l şteargă complet.

A post shared by Justin Bieber (@justinbieber) on Oct 21, 2017 at 7:37am PDT

Între timp, pe corpul său au cam început să se înghesuie tatuajele, iar locurile neacoperite de cerneală sunt din ce în ce mai puţine.

MTV notează că Justin Bieber are tatuaje pe aproximativ 70% din corp.

Pe 21 octombrie, cântăreţul şi-a prezentat pe Instagram cele mai noi tatuaje, printre care un vultur cu aripile desfăcute, însoţit de "Purpose", şi galeriile unei catedrale.


Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod