Îngerul căzut: Fosta soție a unui star din serialul „Baywatch“ caută mâncare în gunoaie

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Loni Willison, fosta soție a actorului Jeremy Jackson, trăiește pe străzile din Los Angeles. Cât e ziua de lungă, târăște după ea un cărucior plin cu lucruri adunate și caută mâncare în gunoaie.
La mai bine de doi după ce a fost văzută pentru prima oară, într-o stare deplorabilă, rătăcind pe străzile din Los Angeles, Loni Willison, fosta soție a starului din "Baywatch", și-a făcut din nou apariția. Și, din păcate, situația ei nu s-a schimbat.

Căzută din cercurile înalte ale starurilor din "Orașul îngerilor", ea a ajuns în stradă și a tăiat orice legătură cu lumea strălucitoare în care a trăit cândva. De atunci, s-a rupt de toți cei pe care îi cunoștea, nu vrea ajutorul nimănui și se simte bine așa cum e acum. Destinul său amețitor continuă să suscite interesul presei.

Nu vrea să mai audă de nimeni


Daily Mail a scris în octombrie 2018 că fostul model este o persoană fără adăpost și trăiește pe străzi. Acum în vârstă de 40 de ani, Loni spunea atunci că a rămas fără locuință din 2016 și că nu a mai făcut duș de un an fiindcă voia să fie cât mai murdară pentru a evita să fie violată.

Deși un prieten vechi s-a oferit să o ajute, iar un specialist în tratarea dependenței de droguri i-a dat șansa de a urma gratis un tratament care costa 90.000 de dolari, s-a întors pe străzi și nu a mai fost văzută până în octombrie 2020.

Loni, care a divorțat de Jackson în 2014, a fost observată în această săptămână împingând un cărucior în care își ține lucrurile și mâncând ceea ce părea a fi o bucată de pâine. Îmbrăcată cu haine ponosite, ea avea părul tuns scurt și purta niște mănuși cu degetele tăiate, relatează Daily Mail.



În octombrie 2020, când a fost din nou văzută, fostul model i-a spus unui reporter de la The Sun: "N-am mai vorbit cu Jeremy. Nu vreau să vorbesc cu prietenii mei. Sunt bine.

Nu vreau să mă ajute nimeni."

"Pot să trăiesc pe picioarele mele. Am tot ce-mi trebuie chiar aici. Nu-i pasă nimănui de mine și nu vreau să văd pe nimeni, așa cum nimeni nu vrea să mă vadă"
, a mai spus ea.

Cum a ajuns pe străzi


În 2018, Loni a dezvăluit că a fost dată afară din apartamentul în care locuia în West Hollywood după ce și-a pierdut slujba și a avut probleme de sănătate mintală. Ea lucra ca asistentă la un centru de chirurgie estetică din Los Angeles, dar a fost concediată, apoi a lucrat pentru un agent imobiliar care a refuzat să o plătească.

Copleșită de probleme și cu o afecțiune psihică serioasă, ea s-a convins singură că a fost torturată prin electrocutare în apartamentul său. Când nu a mai putut plăti chiria, a fost evacuată, a ajuns pe străzi, singurele lucruri ținându-le într-o geantă.

"Am pierdut două slujbe și totul s-a năruit. Asta a fost acum doi ani, de atunci sunt pe străzi", povestea ea în 2018 pentru Daily Mail, explicând că nu se mai spălase de un an ca să nu fie agresată.



Loni, care a fost cândva un model promițător, avea atunci corpul răvășit de efectele dependenței de droguri și de afecțiunea psihică. Ea a spus că avea mulți prieteni, dar susținea că nimeni nu a dorit să o ajute: "Da, am mulți prieteni, mulți mulți prieteni, și familie, dar toți cei cu care am vorbit atunci s-au comportat ciudat. Mi-a fost greu să mă duc la ei și să vorbesc despre asta, chiar și despre lucruri simple, așa că am renunțat să mai vorbesc cu cineva. Nu m-ar fi ajutat cu nimic și aș fi fost și mai frustrată. N-am mai avut nicio legătură cu familia sau cu prietenii de curând", a mărturisit ea.

"Aveam un mic apartament drăguț.

M-am despărțit de Jeremy atunci. N-am mai luat legătura cu el. Toată tâmpenia asta care mi s-a întâmplat a fost o nebunie totală. L-am văzut odată în fața apartamentului meu când am început să fiu torturată. L-am văzut, vorbea la telefon, apoi în următoarea clipă a dispărut. S-a dus, pur și simplu. M-am întrebat: <<Ce naiba?>>", a spus ea despre fostul soț, Jeremy, care a fost acuzat că ar fi încercat să o sugrume în timpul unei dispute violente. Cuvintele ei arată că starea sa pshică nu s-a schimbat.

Nu se mai spală ca să nu fie atacată


Întrebată cum rezistă pe străzi, Loni a spus că trebuie să fie cât mai murdară posibil pentru a alunga atacatorii. "Am fost jefuită. Mă jefuiesc tot timpul. Oamenii îmi iau lucrurile. În principiu, pe străzi ești înconjurată de oameni care caută să se ia de tine dacă văd că ai ceva care le trebuie", a spus ea.

"Supraviețuirea e pe primul plan. Mă fac cât mai murdară, ca să nu mă atace nimeni. Cu cât sunt mai murdară, cu atât mai bine. Trebuie să miros urât, dar acum nu prea miros așa rău. Dacă fac astea două lucruri, pare să funcționeze. Mi-am tăiat și părul, ca să arăt altfel. Singură mi l-am tăiat. Dar am fost atacată, se întâmplă", a explicat Loni.

Altădată o femeie frumoasă, cu un corp bine lucrat în sala de fitness, Loni se află și acum într-o stare deplorabilă: nespălată, obosită și dezolată, ea își duce existența de pe o zi pe alta. Fostul model a mai spus că s-a tăiat la braț când cineva a împins-o într-un geam. Rana pare să se fi vindecat, dar tot necesita îngrijire medicală, scrie Daily Mail.

"Vreau o nouă viață"


Întrebată dacă și-ar dori să revină la o viață normală, Loni a răspuns: "Da, vreau să nu mai stau pe străzi.

Vreau o nouă viață. Am fost la recuperare înainte, dar n-a mers. Am încercat să-mi dau seama cum să plec de pe stradă, am nevoie de ajutor!".

Până acum, ajutorul cerut nu a venit. Întrebat, în 2018, după apariția primelor imagini cu fosta lui soție, dacă își face griji pentru ea, Jeremy Jackson a declarat: "Tot ce pot să vă spun este că atenția mea, timpul meu, și concentrarea mea sunt acolo unde pot fi mai eficient și că facem tot ce trebuie."

"Mi-ar plăcea să vă spun partea mea din povestea asta. Să vă arăt faptele exact așa cum au fost. Dar am fost sfătuit de avocați să mă abțin, nu pot să comentez acum", a adăugat el.

Întrebat dacă Willison l-a căutat ca să-i ceară ajutorul, Jackson a refuzat politicos să mai comenteze.

O relație agitată


Loni Willison și Jeremy Jackson s-au căsătorit în decembrie 2012, într-o ceremonie privată organizată în Laguna Beach, California. Actorul care a interpretat rolul lui Hobie Buchannon în serialul "Baywatch", s-a despărțit de Loni Willison în 2014, după o relație furtunoasă, marcată de dependența lui de alcool. Modelul l-a acuzat că s-a îmbătat și a încercat să o omoare, strângând-o de gât.



Animozitatea dintre ei, alimentată de dependența de alcool a actorului și de scandalurile care le-au presărat căsnicia, a continuat și după divorț. În 2015, Loni a vorbit urât despre fostul soț care a fost dat afară din reality show-ul britanic "Celebrity Big Brother" pentru că i-a dezgolit sânul colegei lui, Chloe Goodman. Mai mult, Willison a încurajat-o pe Chloe să-l acuze în presă pe Jackson, aceasta declarând că regretă faptul că nu a reclamat atacul la poliție.

Într-o înregistrare audio obținută de Daily Mail în 2015, Willison poate fi auzită țipând îngrozită în timp ce Jackson pare că o strângea de gât și o bătea, lăsând-o cu două coaste rupte, o lovitură la nas și cu mai multe leziuni pe față și pe corp.

Incidentul a avut loc în august 2014, iar polițiștii din Los Angeles au fost chemați la fața locului printr-un apel de urgență.

Actorul a fost acuzat atunci de tentativă de omor, dar cazul a fost închis după ce modelul a decis să-și retragă plângerea. Ea a spus că a înregistrat altercația pentru a dovedi că soțul ei se purta ca un nebun.

Citește și: Singur acasă din nou. Ben Affleck s-a despărțit de Ana de Armas și i-a aruncat posterul la gunoi


În înregistrarea făcută cu telefonul se aude cum cei doi se certau pe tema ideilor ei de afaceri, apoi Jackson s-a înfuriat, i-a aruncat telefonul jos și a azvârlit două sticle de bere în televizor, distrugându-l. Actorul s-a repezit apoi la Willison, ștrangulând-o, în timp ce aceasta țipa îngrozită.

Cu o zi înainte de acest episod, Jackson i-a trimis prin e-mail soției o piesă rap în care el spune "O să te omor", relatează ziarul citat.

În aprilie, actorul a primit o condamnare la închisoare pentru că în 2015 a strâns de gât o femeie cu care s-a certat. Jackson a obținut prin avocat un acord de stingere a speței, dar judecătorul tot l-a condamnat la 270 de zile de detenție în penitenciarul din Los Angeles, cu eliberare condiționată pe termen de cinci ani.


Foto: Daily Mail

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod