Mihaela Rădulescu despre proteste: "Figuraţie de mâna a doua!"


Participantă activă la Revoluţia din 1989, vedeta a comentat pentru Realitatea TV evenimentele din Piaţa Universităţii.

Participantă activă la Revoluţia din 1989, vedeta a comentat pentru Realitatea TV evenimentele din Piaţa Universităţii. Mihaela Rădulescu crede că diferenţele faţă de 1989 sunt majore.


"M-aţi întrebat cum se văd protestele de stradă de la distanţă, adică din afara României. De la bun început, aş preciza că susţin ideea de protest, dar că sunt total împotriva violenţei, de orice natură. La început, m-am bucurat că acţiunea avea un punct de pornire important - legea sănătăţii. Părea o discuţie serioasă, care merită proteste, opinii pertinente, gesturi ample. M-am înseninat când am văzut că românii şi-au recăpătat curajul de a spune ce-i doare, de a ieşi în stradă şi de a-şi folosi energia pentru lucruri importante. Am sperat că se va ajunge la o dezbatere serioasă, că se vor naşte lideri care vor vorbi în numele mulţimii, care vor negocia cu aleşii  spre a ajunge la soluţii favorabile românilor... Apoi, cu tristeţe, am constatat că ne-am mai făcut o dată de râs. Vorba lui Plesu, "dacă s-ar institui un Premiu Nobel pentru ratare, românii l-ar monopoliza pentru un secol", a declarat Mihaela Rădulescu pentru Realitatea TV.

 

"Am văzut golani făcând semne obscene în faţa camerelor TV şi a jandarmilor, am văzut străzile devastate şi oameni beţi care  se răfuiau între ei, am văzut cât de puţini păreau cei care protestau civilizat, faţă de cei care ieşiseră din casă doar ca să se afle în treabă şi să joace în <<filme de acţiune>>, oameni autentic disperaţi din cauza sărăciei şi a vieţii grele şi şmecheri veniţi la furat din buzunare, galerişti violenţi care dădeau peste bătrânii brusc întremaţi de speranţă că poate mai există o şansă pentru ei...", a mai spus vedeta.

 

Iertată să-mi fie dezamăgirea (sau mai curând, lehamitea), dar câtă vreme nu există nişte oameni serioşi care să întărească rândurile protestatarilor, câtă vreme nu există o coerentă în lozinci şi motive de protest, care să vizeze direct problemele grave cu care să confruntă românii, acţiunile de stradă nu vor fi decât nişte răfuieli penibile, de pe urma cărora nu vor cădea capete, ci vor fi doar capete sparte aiurea. Jandarmii, despre care cei mai mulţi uită că-şi fac doar datoria, adică îndeplinesc nişte ordine, vor continua să pară principalii duşmani ai golanilor care se vor mobiliza şi mai abitir. Disperarea oamenilor e reală şi demonstrabilă cu argumente, fiecare om serios care a ieşit în stradă o simte în propria-i viaţă, dar lipseşte, cu o desăvârşire aproape istorică, solidaritatea şi seriozitatea demersului.  Mă întreb, dacă jandarmii n-ar mai ieşi în stradă, măcar pentru o zi în care au loc proteste, cu cine s-ar război mulţimile de golani ?  Ce politician ar avea curajul să vină să vorbească mulţimii? Ce lider ar fi ascultat şi lăsat să vorbească în numele tuturor ? Cam aşa se vede de la distanţă un spectacol captivant de televiziune, dar în care nu există scenariu, personaje principale şi posibilitatea unui happy end, ci doar figuraţie de mâna a doua, care speră să pună mâna pe rolurile principale, măcar în faţa găştilor din care fac parte", a adăugat Mihaela Rădulescu.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • elena pe 18 Ian 2012, 21:30
    GRESIT

    figuratie ?"cine le paste le cunoaste"

    1
    5

  • surpriza pe 18 Ian 2012, 16:20
    ratata???

    Analiza este chiar foarte pertinenta, si face clar distinctie intre "oamenii" -golanii trimisi sa dezbine, sa denigreze, sa compromita, si cei ,pe care doar disperarea si teama de viitor ia scos in strada: "Disperarea oamenilor e reală şi demonstrabilă cu argumente, fiecare om serios care a ieşit în stradă o simte în propria-i viaţă, dar lipseşte, cu o desăvârşire aproape istorică, solidaritatea şi seriozitatea demersului."Din pacate generatiile celor care au prins revolutia si stiu cu ce se "mananca", se tem sau nu mai au dorinta sa iasa in strada...Asadar, injuriile la adresa acestei femei sunt inoportune si nu acopera cu nimic adevarul celor spuse..faptul ca soarta, norocul si activiatea depusa i-a adus si o bunastare materiala , nu cred ca justifica comentariile de mai inainte, decat neintelegerea! Citeste pana intelegi ! Uita-te pana vezi!

    6
    0

  • Alexandru pe 18 Ian 2012, 00:45
    Imi pare rau ...

    Prea dura analiza facuta de Mihaela Radulescu, aproape nu o recunosc - este o femeie extrem de cerebrala si sensibila si mi se pare mult prea dura analiza. Intr-adevar oamenii sunt debusolati, nu au un organizator, dar ei sunt de fapt niste oameni amariti, saraciti, disperati... si tocmai acum se confirma ca in 1989 a fost ceva aranjat si ca acum este chiar spontan totul! Oricum, pentru un gest deosebit pe care l-a facut in urma cu circa sapte ani, o apreciez si o admir f. mult pe Mihaela Radulescu!

    4
    2

  • TEPES pe 17 Ian 2012, 20:34
    cra cra

    CEA MAI MARE RATATA ESTI CHIAR TU!! AI VREA SA MAI FURI SI ACUM O BLANA, O BIJUTERIE DE LA ELENA BASESCU????

    2
    7

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod