Jennifer Lopez a purtat o ţinută creată de un designer român

de Daniel Dumitrescu, 23 Martie 2012

Vedeta a purtat, la o ediţie a emisiunii "American Idol", unde face parte din juriu, o ţinută realizată de o româncă.

Vedeta a purtat, la o ediţie a emisiunii "American Idol", unde face parte din juriu, o ţinută realizată de o româncă.

J Lo a purtat un top cu colier din cristale Swarovski negre (modelul Sophie), în combinaţie cu o fustă din piele (model Camille), ambele din colecţia toamnă/iarnă 2012-2013 a designerului român Maria Lucia Hohan, informează un comunicat preluat de Mediafax.

Jennifer Lopez a postat şi pe site-ul personal o fotografie a ţinutei de la "American Idol", pe care a purtat-o pe 21 martie.

“Sunt foarte onorată de alegerea lui J Lo, pentru că este ştiut cu câtă grijă îşi alege ţinutele pentru un show cu milioane de spectatori. Mai mult decât atât, este o vedetă care deţine propria linie de haine şi cunoaşte foarte bine această industrie de fashion” a declarant designer-ul Maria Lucia Hohan.

Maria Lucia Hohan se numără printre puţinii designeri români care au reuşit să se impună pe piaţa internaţională a modei. Printre celebrităţile care au purtat recent creaţii semnate de Maria Lucia Hohan se numără Katherine Heigl, Kathleen Robertson, Jenna Dewan, Eva Longoria, Jennifer Hudson, Nikki Reed, Amanda Righetti, Natalie Imbruglia, Emma Roberts şi Kristin Cavallari, notează agenția Mediafax.

Totodată, creaţii ale Mariei Lucia Hohan sunt prezentate în numeroase publicaţii de modă internaţionale, actriţa Megan Fox purtând o ţinută semnată de aceasta în numărul din martie al revistei Angeleno.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod