In viata de zi cu zi are o imagine de BAD BOY, insa se ocupa cu ASTA! N-ai sa GHICESTI ce meserie are acest tanar SEXY!

Judecând dupa înfatisarea lui, am putea crede ca acest baiat, cu o imagine de bad boy, nu are una dintre cele mai ortodoxe “meserii”. Nu ar fi decât o idee preconceputa.
Surprinzator sau nu, Mihai Constandache este un brailean pasionat de muzica populara. Tânarul are deja suficienta experienta pe scena astfel încât sa nu mai fie coplesit de emotii. Mai mult decât atât, talentul i-a fost recunoscut prin premiile oferite la diverse concursuri locale si nu numai.

L-a mostenit de la mama sa, cu care si locuieste de altfel, femeia fiind imobilizata la pat de ani buni: "Am vrut cu tot dinadinsul si am simtit ca trebuie sa fiu mereu alaturi de mama mea. Am o mama minunata si tot ceea ce sunt eu astazi i se datoreaza ei.
Mama mea, la vârsta de 39 de ani, a început sa-si schimbe mersul, boala a evoluat, iar ea a ajuns sa fie imobilizata la pat. În urma cu câtiva ani, stând mereu pe spate, i s-au încins plamânii si am crezut ca nu o sa o mai avem lânga noi. Am semnat pentru ea sa o aduc acasa, era într-o alta lume, în neant, toata lumea spunea ca nu va mai rezista mult si ca va pleca de lânga noi. Eu am stat timp de 15 ani alaturi de ea. Eu o duc la toaleta, eu o iau de pe pat, îi dau sa manânce. Când am adus-o acasa, timp de doua saptamâni, am mers în fiecare seara la manastire si m-am rugat la Dumnezeu sa o readuca alaturi de noi", povesteste îndurerat Mihai despre cea care i-a dat viata.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod