Ce-și doresc femeile: mai bine un bărbat de casă decât un macho man!

Un bărbat arătos sau unul care inspiră încredere și fidelitate? Ce aleg femeile? Ei bine, contrar așteptărilor, un bărbat de casă este preferat întotdeauna pentru o relație de durată. Un studiu explică de ce femeile aleg un familist mai degrabă decât un tip macho.

Un bărbat arătos sau unul care inspiră încredere și fidelitate? Ce aleg femeile? Ei bine, contrar așteptărilor, un bărbat de casă este preferat întotdeauna pentru o relație de durată. Un studiu explică de ce femeile aleg un familist mai degrabă decât un tip macho.

Oamenii de știință americani au analizat motivele pentru care oamenii au dezvoltat modelul nucleului familial format din doi părinți. Strămoșii noștri preistorici ar fi putut moșteni structura socială a maimuțelor, în care există libertate sexuală iar masculii din fiecare grup se luptă între ei pentru a obține favorurile femelelor. Și totuși, oamenii au evoluat diferit față de primate, într-un mod mai subtil

Cercetătorii de la Universitatea din Tennessee, Knoxville, cred că "o revoluție sexuală" a avut loc atunci când bărbații mai puțin arătoși, care nu aveau nicio șansă să-și câștige femeia în luptă, au început să facă rost de hrană și să aibă grijă de grup.

Eforturile lor au fost apreciate, iar bărbații care nu erau războinici și-au găsit în acest fel partenere. De-a lungul timpului, femeile au ajuns să-i prefere pe cei care le inspirau mai multă încredere pentru a începe relații de durată, arată studiul cercetătorilor americani, citat de cotidianul britanic Daily Mail.

Serghei Gavrileț, un biolog evoluționist de origine rusă, consideră că aceasta a fost "baza pentru ridicarea mai târziu a instituției familiei moderne". Bărbații au devenit mai productivi în loc să-și mai piardă vremea luptându-se, iar a avea doi părinți în apropiere era un mare avantaj pentru copii, care căpătau astfel mai multe șanse de supraviețuire.

Profesorul spune că experții n-au reușit să explice cum s-a format familia modernă, fiindcă ei credeau că dacă bărbații mai slabi au început să procure hrană, cei mai puternici i-ar fi luat imediat la bătaie și le-ar fi luat mâncarea.

Gavrileț spune că nimeni nu s-a gândit până acum că femeia a fost factorul critic. "Când femeile au început să-și arate preferința pentru cei mai avuți, grija bărbaților mai slab cotați a fost răsplătită", a explicat specialistul citat de ziarul britanic.

Cam așa se întâmplă și în zilele noastre, când deseori femeile sunt criticate pentru alegerile lor. Foarte multe preferă un bărbat mai puțin chipeș, chiar urât, pentru că are bani sau pentru că este fidel și de casă, iar explicația evoluționistă ar fi că aceste femei vor să fie sigure că au resurse pentru a trăi și pentru a-și crește copiii.

Studiul despre evoluția umană, publicat de prestigioasa revistă Proceedings of the National Academy of Sciences, demonstrează matematic că, de fapt, cele mai răspândite teorii despre tranziția spre cuplul modern nu sunt credibile din punct de vedere biologic.

Autorii propun un nou model, în care preferințele femeilor pentru un partener au un rol mai mare decât în alte studii, în care femeile erau luate în considerare doar ca elemente de atracție sexuală pentru bărbați.

Rezultatul a fost că bărbații au devenit tot mai interesați să le demonstreze femeilor că le pot face rost de hrană și le pot îngriji, nu doar că se pot bate între ei. Bărbații mai slab cotați în luptele pentru femei s-au orientat spre procurarea hranei și au devenit, cu timpul, mai importanți pentru crearea unei relații.

Studiul demonstrează că această opțiune a femeilor a jucat un rol crucial în evoluția umanității, iar următoarele cercetări ar trebui să țină seama de acest rezultat în încercarea de a explica diferite probleme sociale și comportamente, consideră Serghei Gavrileț.


30 Mai 2012
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • andrei111 pe 31 Mai 2012, 19:51
    yeah,right

    da bogdan,,,bravo

    2
    0

  • Bogdan pe 30 Mai 2012, 13:26
    yeah, right

    Imi pare rau sa ii dezamagesc pe "specialistii de renume mondial de la o prestigioasa universitate americana" , dar treaba sta usor diferit. Chiar daca pentru o relatie stabila, o femeie il prefera pe boul care munceste de dimineata pana seara si aduce banul ca sa ii creasca plozii turnati "din greseala", totusi, puse in fatza unor tentatii carnale suscitate de un tip aratos, multe vor fi excitate, iar unele chiar vor ceda aventurii. Dealtfel acest comportament, chiar daca are elte resorturi interne, este valabil si pentru barbati. Pentru ca asa este natura umana ... vrea si cu fanul in pod si cu vaca satula. Din pacate nu am timp sa detaliez pentru ca ma grabesc, dar cu siguranta aveti di voi experiente de acest gen sau cunoasteti persoane carora li s-au intamplat lucruri de genul asta. Asa ca ... succesuri!

    5
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod