Nunta regală: Comparaţie între Kate şi Charlene de Monaco

După nunta dintre Prinţul William şi Kate Middleton urmează o altă nuntă regală: Prinţul Albert al II-lea de Monaco (53 de ani) şi fosta înotătoare olimpică, Charlene Wittstock (33 de ani) vor merge în faţa altarului pe 2 iulie în Principatul Monaco.

Din cauza numărului mare de invitaţi, ceremonia religioasă nu va avea loc în Catedrala Saint-Nicolas, unde s-au căsătorit părinţii Prinţului Albert, Prinţul Rainier al III-lea de Monaco şi actriţa hollywoodiană Grace Kelly în 1956, ci în grădina Palatului Regal din Monaco.

Programul oficial al nunţii:

  • joi, 30 iunie - concert Eagles;
  • vineri, 1 iulie - Prinţul Albert al II-lea şi Charlene Wittstock se căsătoresc civil în sala palatului princiar la ora locală 17:00, după care vor participa alături de cetăţenii din principat la un concert Jean-Michel Jarre;
  • sâmbătă, 2 iulie - cununia religioasă în grădina Palatului Regal din Monaco, care va fi transmisă pe ecrane uriaşe amplasate în tot oraşul. Mirii vor traversa apoi oraşul limuzină până la o capelă unde mireasa îşi va depune buchetul, iar seara, dineul oficial va avea loc pe terasele din faţa cazinoului din Monaco.


Din România au fost invitaţi la nunta regală Prinţul Paul şi prinţesa Lia, Principesa Margareta şi Principele Radu, dar şi fostul jucător de tenis Ilie Năstase, care va fi însoţit de iubita lui, Brigitte Sfăt.

1 din 5

Kate şi Charlene: 4 asemănări şi 2 deosebiri

4 asemănări


1. Ambele prinţese sunt femei obişnuite din popor care au avut norocul să-ţi întâlnească prinţul, la propriu.

2. Kate şi Charlene sunt pasionate de sport, în special de înot. De mică, Kate a fost foarte sportivă, alegând înotul, tenisul, hocheiul, potrivit publicaţiei britanice DailyMail. În schimb, Charlene este un nume de referinţă în nataţie, ea fiind educatoare şi campioană la înot, cu 3 medalii de aur câştigate la Cupa mondială de nataţie din 2002.

3. Kate şi Charlene sunt pasionate de modă şi de pălării, alegând ţinute simple şi elegante.

4. Atât Kate, cât şi Charlene iubesc copiii şi au declarat că îşi doresc să aibă cât mai curând unul.


2 deosebiri


1. Spre deosebire de Kate Middleton care a dorit să ţină secret numele designerului care i-a confecţionat rochia de mireasă, Charlene Wittstock a anunţat deja că va purta o rochie creată de Giorgio Armani.

2. Kate a ajuns la ceremonia religioasă cu o caleaşcă. În schimb, Charlene Wittstock va sosi într-o limuzină LexusLS 600hL de culoare albastru închis, model care va fi scos pe piaţă special pentru evenimentul din Monaco.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • me_eva pe 1 Iul 2011, 00:09
    deosebire

    e mult mai draguta si mai placuta kate decat charlene. :d

    4
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod