Grand Combo a dat tonul distracției vara aceasta cu o petrecere boho-chic veritabilă

Grand Combo a dat tonul distracției vara aceasta cu petrecerea boho chic a sezonului, desfășurată miercuri seară pe terasa centrului comercial Băneasa Shopping City (etajul 2).
Într-o atmosferă boemă, deasupra orașului, peste 200 de invitați, vedete, pasionați de modă și artiști, au petrecut o seară în care cuvântul de ordine a fost “relaxare”. Ținutele lejere, culorile pastel și accesoriile în combinații inedite au definit stilul invitaților.

Derulată sub conceptul “United States of Fun”, petrecerea a marcat începutul sezonului de evenimente organizate pe terasa Grand Combo din Băneasa Shopping City până la 29 august. Concerte, show-uri de improvizație și magie, dans, degustări de vin, toate însoțite de o atmosferă relaxată îi vor aștepta pe toți cei care doresc să evadeze din agitația orașului și să petreacă timp de calitate cu prietenii sau familia într-unul dintre cele mai destinse locuri din București.

Programul verii la Grand Combo continuă cu o serie de concerte live susținute de trupa Life On Mars pe 16 și 24 iulie, respectiv 13 și 28 august.
Cu peste 200 de concerte la activ, Life On Mars va susține un show compus atât din piese proprii, cât și din coveruri cunoscute. Raymond va destinde atmosfera în zilele de 18 iulie, 1 august și 22 august. Pasionat de muzică de când se știe, Raymond este autorul piesei “Viața cum vreau eu”, unul dintre hiturile acestui an. La rândul ei, Maria Grosu & SBand, finalistă la concursul de talente X Factor România, va concerta în zilele de 30 iulie, 20 și 29 august.

Improvizația va fi și ea prezentă, responsabilii cu buna-dispoziție pe terasa Grand Combo fiind artiștii de la SC IMPRO SRL.
Pe 31 iulie și 8 august, ei vor transforma terasa într-un loc în care umorul va fi la el acasă și vor invita publicul să se implice.  Acesta este cel care va decide cum se va desfășura spectacolul, iar improvizatorii vor fi spontani la cerințele spectatorilor.

Vizitele pe terasa Grand Combo vor fi de-a dreptul surprinzătoare dacă vor avea loc în timpul programului special de magie. Ioan Marius Drăguș este MAGITOT și va susține spectacole de magie pe 23 iulie, 7 si 21 august. Marius a învățat Magia de la Maestrul Matei Retaș și a colaborat cu diferite teatre din București. Are propria școală de magie, iar printre elevii săi se numără Mihai Dinvale, Claudiu Bleonț, Vlad Logigan sau Vlad Ivanov.

În cazul celor pentru care dansul este cea mai bună terapie de relaxare, Grand Combo a pregătit un program de reprezentații în care vedeta absolută este streetdance-ul.
Sesiunile de dans în aer liber, în lumina apusului, au loc pe 25 iulie, 6 și 15 august.

Serile de vară se petrec și cu un pahar de vin bun, alături de prieteni. Pentru cei care apreciază gusturile deosebite, Grand Combo a pregătit două sesiuni de degustare de vin: pe 14 august, seara dedicată soiurilor autohtone, în prim-plan vor fi producțiile românești de colecție; pe 27 august, vinurile cu specific american își vor dezvălui secretele. Sesiunile de degustare vor fi organizate împreună cu Vinul.ro.

Toate evenimentele se vor desfășura începând cu ora 20.00, iar accesul va fi liber.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod