Hazardul

Fara sa stiu de ce, m-am trezit de dimineata cu un chef nebun sa fumez o tigara. La sapte fara un sfert, suna mobilul. Intind mana dreapta sa-l apuc si, cand dreapta nu-l gaseste, incerc cu stanga. Dupa cateva secunde, reusesc sa opresc alarma. Inca intinsa pe pat, ma gandesc ca am 30 de minute la dispozities pentru un dus, imbracare, un mic dejun rapid si o tigara. Dau inapoi. Dus, haine, mic dejun si tigara?! De unde pana unde?

Sincer, chiar nu am o explicatie, mai ales ca eu nu fumez. Serios. Am incercat in urma cu cativa ani, intr-un fel de puseu adolescentin tarziu manifestat, si m-a tinut cateva zile, cu indulgenta as spune doua saptamani, si gata.

Peste zi, am uitat complet de tigari. Dar seara, la un concert de blues si jazz, mi-am adus aminte nu de gandul de dimineata, ci de dorinta aceea organica, de a fuma. Povestesc intamplarea si concluzia amicilor a fost ca sunt posedata de un fel de duh (asemanator cu cel din lampa lui Aladin), dar malefic. M-a amuzat modul in care si-au imaginat ei chestiunea, mai ales cand M. a trecut la a mima coarnele si pe mine tragand cu nesat dintr-o tigara, coborarea in infern si suferinta teribila din pricina caldurii.

Coincidenta sau nu, dupa ce a luat comanda, chelnerul ne intreaba daca nu dorim si tigari. M. a ras si a zis ca, daca tot a intrebat, sa aduca un pachet. Orice marca, dar light. Intrebarea era, voi rezista cu tentatia asa de aproape? Si da, s-au pus si pariuri la masa deja invaluita in fum. Pot spune doar ca unii au castigat, altii au pierdut. Sper ca, data viitoare, pariurile sa nu se mai concentreze pe persoana mea, nu de alta, dar fiecare a facut lobby pentru cauza lui sau a ei, si a fost dificil sa iau o hotarare. In concluzie, e mai sanatos fara tigara.