Ambasada Romaniei la Paris a găzduit, în cadrul Săptămânii Modei, cinci prezentări de modă semnate de designerii romani

Clara Rotescu, Omra, Cristallini, Alda Ciceu și Kiki Dumitrescu au adus pe podium colecțiile primăvara - vară 2020.
Locație nu a fost aleasă întâmplător. Palatul Behague, finalizat în perioada Belle Epoque şi amplasată strategic între Arcul de Triumf şi Domul Invalizilor, nu este doar una dintre cele mai frumoase Ambasade ale României în lume, ci este totodată unul dintre cele mai impresionante imobile din Paris.

El a fost reședința contesei Martine de Béhague, o figură notabilă în Parisul secolelor al 19-lea şi al 20-lea, o mare iubitoare de frumos, care s-a înconjurat de-a lungul vieţii de artişti pe care îi primea constant în reşedinţa sa.

Superbul Palat Behague, în care se află sediul Ambasadei, a fost decorat aseară cu vaze aurii și aranjamente florale delicate realizate de în România de Marilena Petrache.
Invitații au degustat vinuri românești premiate dar și vinuri franțuzești de prestigiu, au servit delicatese fine relaizate de echipa unui român care conduce unul dintre cele mai vechi și renumite localuri din Paris, și care se ocupă de catering și pentru celebrele case de modă Hermes si Dior.

"Anul acesta am adus inclusiv zece modele din România, vrem ca evenimentul să fie unul autentic românesc, toată echipa, scenă, tehnic, foto, video, machiaj și coafură este din țară, ne mândrim că avem profesioniști de mare valoare care pot realiza evenimente atât de frumoase chiar și peste hotare și că am primit aprecieri", a declarat Monica Vlad.

"Ne-a lipsit Cătălin Botezatu, e primul an la Paris fără el dar suntem siguri că va reveni în forță și că în martie ne va însoți.
Ne-am bucurat enorm că am fost apreciați, că Federația Romana de Design și Accesorii reunește atât de mulți designeri talentați care sunt prezenți in timpul Săptămânii Modei la toate târgurile de profil din Paris
.". a spus Clara Rotescu.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod