Mircea Radu, primit cu brațele deschise în Maramureș

Din primăvara aceasta, Antena 1 va oferi telespectatorilor șansa de a descoperi România așa cum nu au mai avut ocazia să o vadă până acum. Show-ul "Ie, Românie” va reda cele mai autentice peisaje, cele mai frumoase tradiții și va debuta ca o aventură rurală, al cărei scop este de a întâlni oameni talentați și fete frumoase. Caravana emisiunii, condusă de Mircea Radu, s-a oprit deja în Maramureș, iar entuziasmul și ospitalitatea localnicilor l-au impresionat profund pe prezentator.

Echipa "Ie, Românie” a călătorit în colțurile istorice ale Maramureșului, marcând astfel doar o zonă din cele nouă care vor fi gazdele acestui reality show. Casele din această zonă se disting prin simplitate, iar atenția cu care fiecare localnic își îngrijește gospodăria face ca fiecare cămin să pară desprins dintr-o poveste rurală.

În timpul filmărilor, Mircea Radu a fost recunoscut de localnici și primit cu brațele deschise de către fiecare dintre aceștia, iar generozitatea oamenilor a fost un exemplu de omenie și blândețe. Pâine caldă scoasă de pe vatră, prăjituri de casă, brânzoaice cu urdă, vin fiert cu scorțișoară, sau tradiționala mămăligă- cunoscută aici sub numele de coleșă, toate au stat pe mesele oamenilor care le-au deschis ușa vedetelor Antena 1. Aici tradițiile se păstrează cu sfințenie, iar în fiecare duminică, portul popular, recunoscut prin culorile vii și cusăturile unice, este ținuta fiecărui maramureșean prezent la slujba bisericii din comună. Piețele ce abundă în preparate delicioase făcute în casă, fructe proaspete și obiecte lucrate manual fac parte și ele dintr-un spectacol al culorilor, un spectacol autentic românesc.

Prezentatorul reality show-ului "Ie, Românie” a avut ocazia de a străbate fiecare uliță alături de cei mai vorbăreți dintre localnici, care i-au fost un adevărat ghid, dar care le-au dat o mână de ajutor și vedetelor în misiunea lor- de a găsi fete frumoase și oameni talentați: "Dincolo de ospitalitatea extraordinară, dincolo de tradiții, dincolo de meștesug, dincolo de toate lucrurile care într-adevăr se păstrează aici în Maramureș, atmosfera este grozavă și abia aștept să înceapă această emisie, pe care știu sigur că și voi o așteptați cu nerăbdare.”, a declarat Mircea Radu.

Emisiunea "IE, Românie” este un format care presupune explorarea celor mai frumoase zone, ale regiunilor istorice cu scopul de a descoperi oameni care să poată reprezenta cu mândrie țara.

Fiecare dintre ediții, ce va fi prezentată în două episoade pe săptămână, va avea doi invitați speciali- două vedete ce vor bate colțurile României la pas, în căutarea de fete frumoase și oameni talentați. După etapa de preselecții și cea a probelor practice, concurenții aleși vor fi nevoiți să demonstreze că pot menține tradiția vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională. Câștigătorii vor fi desemnați de juriul show-ului,  care va decide care dintre prestațiile concurenților merită să fie premiate. Ulterior, în ultima săptămână a reality show-ului, capitala va găzdui finala națională, unde același juriu va alege cea mai mândră dintre cele nouă fete descoperite de vedetele participante, în regiunile istorice ale României.
"IE, Românie” va începe din această primăvară pe Antena 1.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod