Gala „Green Woman 2019" de premiere a femeilor de succes

12 femei care s-au remarcat prin activitatea lor și prin implicarea în activități caritabile, educative sau social au fost premiate sâmbătă în cadrul galei "Green Woman 2019". Gala a avut loc la Teatrul Excelsior din București și i-a avut ca gazde pe jurnaliștii Lavinia Șandru și Vlad Ionescu.
Cele 12 doamne premiate au fost provenit din medii profesionale extrem de diverse, de la medicină la arta spectacolului și de la energie la avocatură. Astfel, au fost premiate  Carmen Orban – manager al Institutului Clinic Fundeni, Monica Pop – manager al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București, Felicia Filip – manager al Operei Comice pentru Copii, Brîndușa Novac – regizor și manager cultural,  Ioanei Neacșu – Inspector general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Bibiana Stanciulov – director al societății care produce brandul național "Magiun din prune Topoloveni", Laura Ciuhu - preşedinta Comisiei de Fonduri Europene a Uniunii Naţionale a Patronatului Român, Valeria Manole – producător al bijuteriilor românești "Sabion", Corina Popescu – director general "Electrica S.A.", Sandra Olănescu, unul dintre cei mai promițători tineri avocați din Baroul bucureștean și Daniela Palade Teodorescu – redactor șef al revistei "Cariere".

Printre cei care au înmânat premiile s-au numărat și primarul sectorului 5, Daniel Florea și europarlamentarul Cătălin Ivan.

 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod