Arnold Schwarzenegger ar putea vizita Romania!

Președintele Federației Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean, a fost invitat la evenimentul ”Arnold Classic Europe”, susținut în Barcelona, între 28-30 septembrie 2018. Această conferință a adus laolaltă reprezentanți de seamă ai fitnessului mondial, fiind cel mai mare eveniment din Europa organizat pentru celebrarea a peste 50 sporturi. Participanții din întreaga lume s-au bucurat de diferite seminarii, de clase susținute de specialiști în domeniu și de competiții sportive, la care s-au acordat premii atractive.

Gabriel Toncean a fost unul dintre invitații speciali ai Președintelui IFBB (International Federation of BodyBuilding and Fitness), Dr.

Rafael Santonja, alături de președintele federației din Panama- Generalul Juan Santiago Estrada și de coordonatorul Asociației Comitetului Olimpic Lucien Arvarez Salichs. Ca în fiecare an, invitatul-vedetă de la eveniment a fost Arnold Schwarzenegger, care a socializat cu participanții, a încurajat dezvoltarea sportului și a împărtășit tuturor detalii despre viața sa de sportiv de performanță.

Actorul a luat cina împreună cu familia și cu invitații speciali, printre care și care și președintele Toncean alături de soție, care se aflau la a doua sa întâlnire cu guvernatorul, după ce au făcut cunoștință pentru prima dată acum 2 ani într-o locație memorabilă.

Cu ocazia revederii sale în Barcelona, președintele Gabriel Toncean i-a oferit lui Arnold Schwarzenegger o invitație oficială la Cupa Mondială IFBB (International Federation of Bodybuilding and Fitness), care se va organiza la Cluj-Napoca, între 23 și 25 noiembrie 2018.

Chiar dacă are un program extrem de încărcat, cel considerat unul dintre cei mai reprezentativi sportivi din istorie a menționat că va face tot posibilul să vină în România pentru a lua parte la eveniment.  

Marele Arnold este un bărbat modest, prietenos și MOTIVAȚIONAL.

Ne-a încărcat cu energie, cu optimism și ne-a reamintit de importanța performanței sportive. Arnold, ajuns astăzi la 71 de ani, nu a fost doar un mare campion, ci este un lider politic apreciat la nivel mondial, un uriaș star de cinema, un filantrop. Un OM mare! Și UNIC!”, spune Gabriel Toncean despre Arnold Schwarzenegger, printr-un mesaj pe pagina sa oficiala de Facebook.

Dacă va onora invitația președintelui FRCF, Arnold Scharzenegger va inspira, cu siguranță mii de sportivi români să își depășească limitele și să tindă către podiumurile competițiilor internaționale.

„Cel mai tânăr Mr. Universe din istoria culturismului” este încă un model pentru toți cei implicați în sportul de performanță

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod