Kinga Sebestyen lansează programul de Kangoo Jumps pentru femeile care tocmai au născut


Kinga Sebestyen a reușit, în ultimul deceniu, să transforme Kangoo Jumps într-un fenomen internațional. Acest tip de sport, ce are la origini efecte terapeutice, este, spune antrenoarea, indicat la orice vârstă, atât adulților, cât și copiilor. Mii de români au slăbit și și-au tonifiat corpul făcând acest sport, iar una din dorințele acesteia în 2018 este de a veni în ajutorul femeilor care tocmai au născut pe cale naturală pentru a le oferi o modalitate sănătoasă și rapidă de recuperare fizică. Prin urmare, Kinga va lansa în luna martie, un nou program de Kangoo Jumps, special creat pentru proaspetele mămici.

Programul va fi prezentat în premieră în weekend-ul 17-18 martie, în cadrul evenimentul de la Miercurea Ciuc ce aniversează 10 ani de când antrenoarea a lansat Kangoo Jumps în România.  
„În cei 10 ani de activitate Kangoo Jumps în România, multe instructoare pe care le-am acreditat au devenit mămici și, mulțumită faptului că sunt practicante ale acestui sport, perioada de refacere după naștere a fost foarte mică. Este știut faptul că ghetele Kangoo Jumps au fost inițial lansate pentru programele medicale de reabilitare ale pacienților cu probleme ale coloanei, ale articulațiilor și genunchilor. Astfel, în cazul proaspetelor mămici și-au dovedit eficiența printr-o recuperare rapidă, scurtând foarte mult timpul de reabilitare după naștere. Anul acesta vom dezvolta Programe speciale pentru proaspetele mămici în cadrul Academiei Kangoo Club România, programe ce vor ajuta doamnele practicante ale acestui sport și care devin mămici să aibă o recuperare rapidă.

Spre exemplu, la evenimentul de la Miercurea Ciuc, proaspăta mamică, Diana Știrbu, va prezenta – împreună cu bebelușul ei de doar 2 luni – o oră de Kangoo Jumps postnatal. Menționez că Diana este instructor al acestui sport de 9 ani și a recunoscut în nenumarate rânduri că acest sport minunat i-a schimbat complet viața și corpul, ajutând-o foarte mult la o naștere ușoară și o recuperare extrem de rapidă”, declară Kinga Sebstyen.

Kinga Sebestyen va organiza în luna martie o ediție cu totul specială a campaniei sale caritabile Kangoo Jumps pentru Viață. Ediția din acest an se suprapune cu aniversarea a zece ani de când renumita antrenoare a lansat fenomenul Kangoo Jumps în România. Kinga Sebestyen va dona banii strânși din urma claselor de Kangoo Jumps predate pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer, aflați în Centrul Steluțelor, sub îngrijirea Asociaiei M.A.M.E.

La fel vor proceda și instructorii săi acreditați de Kangoo Jumps de pe tot teritoriul țării, unindu-și forțele pentru a contribui la un mai bun suport al micuților care au nevoie de tratament și îngrijire specială.

În weekendul 17-18 martie, la Miercurea Ciuc vor avea loc ore speciale de Kangoo Jumps, programe cu care au reușit să slăbească și să se tonifieze mii de români de toate vârstele. Tot atunci se vor lansa și programe noi menite să ofere o soluție sănătoasă pentru toți cei care vor să revină în formă prin sport și alimentație echilibrată.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod