De ce trebuie să faci încălzirea înainte de antrenament?

Mergem la sală, facem exerciții, ne concentrăm să le facem corect, dar oare asta este totul? Alexander Florescu, recunoscut ca fiind antrenorul de fitness al vedetelor din România, ridică un mare semn de exclamație asupra încălzirii. „Încălzirea, din păcate, nu este respectată și efectuată așa cum ar trebui. Încălzirea în antrenament este cea mai importantă parte a antrenamentului. În cazul în care fugim de această parte, restul antrenamentului nu poate fi realizat la capacitate maximă și de aici rezultatele slabe care ne provoacă frustrări!”, explică specialistul.

Ce este, de fapt, încălzirea?


„Încălzirea reprezintă o trecere de la starea de efort la starea de repaus. De asemenea, încălzirea reprezintă pregătirea psihofizică, senzorială și kinestezică optimă care are rolul clar de a preveni posibile accidentări.”, continuă specialistul.


Și, pentru că să știi ce este nu ne suficient, Alexander Florescu ne explică, pe scurt, ce trebuie să facem ca să ne asigurăm că nu suntem în pericol de o mare accidentare. „Încălzirea se împarte în încălzire generală (are ca scop aducerea organismului la un potențial funcționa superior prin exerciții ce produc încălzirea masei musculare mari.

Pe de altă parte, avem încălzirea specifică (foloseșteca și metode, exerciții specifice pentru redirecționarea sângeluluispre msuculatura specifică care va intra în acțiune)”, conchide antrenorul de fitness, Alexander Florescu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod