Design the illy can

Un brand cu istorie în susținerea artiștilor din diferite zone, illycaffè a inclus arta în filozofia sa de brand de mai bine de 20 de ani, prin colaborări cu maeștri ai artei contemporane.
În anul 1992, ceștile illy au devenit pânza multor artiști remarcabili, lucrările rezultate fiind obiectul unor apreciate ediții speciale illy Art Collection. Iar începând cu 2006, illycaffè oferă iubitorilor de cafea acces la obiecte de artă valoroasă, aducând bucuria artei în casele tuturor consumatorilor prin decorarea cutiilor de cafea illy. Forma circulară a cutiei a inspirat concepte interesante care au explorat infinite posibilități de exprimare a imaginației, iar acum illycaffè provoacă artiștii români.   

Până pe 20 noiembrie îți poți înscrie lucrarea ta în competiția - Design the illy can.
Această competiție își propune să dinamizeze arta contemporană locală printr-o colaborare cu spiritul creator românesc. Experimentul va aduce pe rafturile din România o primă ediție limitată de cutii de cafea illy, îmbrăcate în viziunea și numele unui artist român talentat.

O competiție cu rol de stimul, Design the illy can urmărește să scoată la suprafață spiritul creativ și competitiv din noua generație de tineri artiști pasionați de artă. Inițiativa oferă șansa unui artist român contemporan să-și expună viziunea artistică pe 20.000 de cutii de cafea illy care vor fi distribuite în România.

Împreună cu marele premiu – prezența operei personale pe cutia illy - artistul care va fi desemnat câștigător, va fi răsplătit cu o călătorie la Bienala de la Veneția din 2015, o vizită în fabrica illycaffè  din Trieste și un loc în expoziția cu cele mai bune lucrări înscrise în competiție.
Însă cel mai important aspect al competiției este că illycaffè oferă o “medalie” artistică: șansa pentru un tânăr artist român de a-și regăsi numele alături de alte nume celebre precum James Rosenquist, Michael Lin, Michelangelo PistolettoCittadellarte, Tobias Rehberger, Kiki Smith, Liu Wei și Sebastião Salgado.

Prin acest proiect, illycaffè își întărește angajamentul de a depista și ilustra spiritul creativ și nonconformist al generației contemporane de artiști. În ajutorul acestei inițiative, vine un juriu format din experți ai industriei vizuale care va evalua lucrările înscrise în competiție: Carlo Bach, (Art Director illycaffè), Dinu Dumbrăvician (Director al Departamentului de Design UNArte) și Mihnea Ghilduș (fondator Dizainăr.ro).
Iar pentru a întări acest demers, illycaffè s-a parteneriat cu UNArte (Universitatea Nationala de Arta), o entitate cu rădăcini solide, de peste 150 de ani, în domeniul artei și reprezentărilor artistice.   Înscrie maxim 3 propuneri în competiție prin trimiterea unui e-mail la adresa designtheillycan@probrands.ro, până pe 20 Noiembrie 2014.  Mai multe detalii despre proiectul Design the illy can și regulament puteți citi în secțiunea dedicată acestuia: www.probrands.ro/designtheillycan
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod