Tratament cu bicarbonat de sodiu pentru ciuperca unghiei

Tratament cu bicarbonat de sodiu pentru ciuperca unghiei

Ciuperca unghiei, cunoscută în termeni medicali ca onicomicoză, este o afecțiune a unghiei provocată de fungi. Acestea se hrănesc cu cheratină, proteina din care sunt alcătuite unghiile.
Este ușor să recunoști micoza unghiei, care apare de obicei la unghiile de la picioare. De obicei, unghiile devin galbene, sfărâmicioase și se îngroașă excesiv. 

Poți scăpa de aspectul neplăcut al unghiilor folosind un produs pe care probabil îl ai deja în casă. Printre numeroasele întrebuințări ale bicarbonatului de sodiu se numără și tratarea micozei unghiilor. Nu doar că te ajută să tratezi unghiile și să elimini zonele afectate de ciupercă, dar bicarbonatul de sodiu poate preveni reapariția infecției fungice.

Pasta de bicarbonat de sodiu pentru a trata ciuperca unghiei

Este foarte simplu să scapi de micoza piciorului folosind o pastă realizată din bicarbonat de sodiu amestecat cu puțină apă caldă. Aplică pasta pe unghiile afectate și las-o să acționeze timp de câteva minute.
Repetă tratamentul în fiecare zi, iar în scurt timp vei vedea rezultatele. Ai grijă să clătești bine picioarele după tratamentul cu bicarbonat de sodiu. Șterge-le bine cu un prosop și pune-ți șosetele numai după ce pielea este uscată complet. Umezeala este un mediu propice pentru dezvoltarea ciupercilor, de aceea ar trebui să te asiguri că picioarele tale sunt tot timpul uscate și curate.

Dezinfectează încălțămintea

Încălțămintea rămâne de multe ori umedă din cauza faptului că picioarele transpiră de-a lungul zilei. Pentru că ciupercile se dezvoltă rapid într-un mediu umed și întunecat, încălțările tale devin o adevărată "crescătorie" de microbi periculoși. Iar acest lucru te predispune la infecțiile micotice de fiecare dată când îți pui pantofii în picioare.
Bicarbonatul de sodiu ajută la tratarea acestor microbi și îți împrospătează în același timp pantofii care miros urât. Presară puțin bicarbonat de sodiu în pantofi sau chiar și pe șosete, pentru a-ți menține picioarele uscate și a preveni apariția ciupercii unghiei. Nu uita că prevenția este cel mai bun tratament.

Un tratament care include bicarbonat de sodiu s-a dovedit a fi foarte eficient, în cadrul unui studiu. Bicarbonatul de sodiu amestecat cu ulei din arbore de ceai, ulei esențial de busuioc, ulei de salvie și arorut a fost eficient în tratarea și înmulțirea ciupercii piciorului. Aplică acest amestec pe picioare și unghii înainte de a-ți pune șosetele și de a te încălța. Orice infecție micotică de la nivelul unghiilor va fi tratată eficient pentru că uleiurile esențiale vor penetra straturile unghiei.

Un alt aliat important împotriva micozei unghiei este oțetul.
Acesta are efect dezinfectant și atifungic, ceea ce înseamnă că ca distruge ciupercile și microbii periculoși de pe picioare și unghii. Într-un lighean, pune doi litri de apă caldă și o jumătate de pahar cu oțet de mere. Înmoaie picioarele în acest amestec timp de 10-15 minute. Scoate apoi picioarele, șterge bine și masează unghiile cu pastă din bicarbonat de sodiu. Lasă să acționeze timp de zece minute, apoi clătește. Lasă picioarele să se usuce complet înainte de a-ți pune șosete.

Nu uita că ciuperca unghiei este contagioasă și trebuie să respecți unele reguli elementare pentru a preveni infectarea. Iată care sunt:

- spală-te în fiecare zi pe picioare și ogligatoriu imediat după ce faci sport;
- poartă șosete din bumbac;
- la dușurile publice, ștrand, piscină etc.
poartă întotdeauna șlapi;
- nu folosi unghierele sau forfecuțele unei alte persoane și nu le împrumuta niciodată pe ale tale;
- poartă pe cât posibil încălțăminte care lasă picioarele să respire;
- nu aplica prea multe straturi de ojă pe unghii și evită manichiura de tip gel sau acril pentru unghiile de la picioare;
- evită să împrumuți încălțămintea.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • svetlana pe 7 Feb 2019, 08:46
    bicarbonat

    Bicarbonatul este cel mai bun produs . L-am incercat in hiper aciditate dar se pare ca este bun pentru foarte multe boli. Sanatate ! Se spune ca in timp i s-a schimbat compozitia , oare e adevarat ? https://www.youtube.com/watch?v=mgcyGP7FtNQ

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod