Vaccinul anti-HPV Cervarix ofera imunitate cel putin 20 de ani

Rezultatele a trei modele statistice prezentate la intalnirea anuala a EUROGIN (Organizatia Europeana de Cercetare a Infectiilor Genitale si Neoplaziilor), care a avut loc la Nisa, in Franta, sugereaza ca femeile tinere vaccinate cu vaccinul destinat prevenirii cancerului de col uterin produs de GlaxoSmithKline, CervarixTM, pot beneficia de un raspuns imun sustinut, timp de cel putin 20 de ani, impotriva a doua dintre tulpinile cel mai frecvent cauzatoare de cancer de col uterin ale papillomavirusului uman (HPV), HPV 16 si 18.
Trei modele statistice (modelele power-law, modified power-law si piece-wise) se constituie intr-o metoda solida si reproductibila de a prezice persistenta pe termen lung a anticorpilor anti HPV 16 si 18. Toate cele trei modele demonstreaza ca nivelurile de anticorpi anti-HPV 16 si 18 induse de CervarixTM raman semnificativ crescute fata de cele produse de infectia naturala timp de mai mult de 20 de ani.

"Prezicerea nivelurilor de anticorpi generate postvaccinare si sustinute in timp impotriva HPV 16/18 este importanta, deoarece nu dispunem de optiuni mai bune de a masura direct durata pe care se mentine protectia" a afirmat Dr. Koen Van Herck de la Centrul pentru Evaluarea Vaccinarii, Antwerp, Belgia. "Raspunsul imun mentinut pe termen lung este important mai ales in cazul vaccinarii impotriva cancerului de col uterin a adolescentelor si tinerelor deoarece, pe durata vietii, ele se pot reinfecta cu HPV oncogenice."

Modelele statistice din acest studiu au utilizat informatii dintr-un studiu de faza II aflat in curs de desfasurare, care s-a derulat timp de 6,4 ani.
Pana in momentul de fata, acesta este cel mai indelungat studiu cu privire la vaccinarea anti-HPV si singurul care va continua sa furnizeze informatii cu privire la nivelurile de anticorpi anti-HPV 16 si 18 timp de pana la 9,4 ani.


Eficienta 100% in prevenirea leziunilor pre-canceroase

Datele din acest studiu cu durata de 6,4 ani demonstreaza ca CervarixTM este singurul vaccin care a demonstrat niveluri inalte si sustinute de anticorpi, asociate cu eficienta de 100% in prevenirea leziunilor pre-canceroase cauzate de HPV 16 si 18, timp de pana la 6,4 ani. Studiul a aratat, de asemenea, ca CervarixTM induce niveluri de anticorpi care se mentin semnificativ mai inalte decat raspunsul imun al organismului la infectiile naturale provocate de tulpinile HPV oncogenice 16 si 18, timp de pana la 6,4 ani.

CervarixTM este formulat cu sistemul adjuvant inovator AS04, special creat si selectat pentru a amplifica raspunsul imun impotriva HPV, cauza cancerului de col uterin. Datele arata ca CervarixTM, formulat cu adjuvantul AS04, induce un raspun imun mai puternic si mai sustinut in comparatie cu aceleasi antigene de vaccin formulate cu un adjuvant traditional, hidroxidul de aluminiu.


Profil bun de tolerabilitate

S-a demonstrat, in studiile clinice care au inrolat peste 58000 de femei, ca CervarixTM este bine tolerat.
Cel mai frecvent efect secundar este durerea la locul administrarii, care apare frecvent in cazul administrarii unui vaccin si care nu este de durata.

Pana in momentul de fata, CervarixTM a fost aprobat in peste 80 de tari din intreaga lume, inclusiv in cele 27 de state membre ale UE, Australia, Brazilia, Mexic si Taiwan. CervarixTM nu este aprobat in SUA.

Datele suplimentare recente provenite dintr-o analiza integrata a 11 studii clinice de faza II si III care au inrolat aproximativ 30.000 de adolescente si femei cu varste cuprinse intre 10 si 72 de ani, prezentat la EUROGIN, au confirmat profilul bun de tolerabilitate al CervarixTM. Datele au aratat ca cele mai frecvent raportate simptome solicitate locale asociate vacinarii cu CervarixTM sunt comparabile cu cele care apar dupa administrarea unor vaccinuri uzuale. Studiul a demonstrat ca simptomele locale raportate au fost tranzitorii si usoare si ca nu au afectat negativ complianta pacientilor.


Studiile au inclus o populatie diversa din punct de vedere geografic, etnic si al varstei

Seturile anterioare de date provenind din aceeasi analiza integrata au demonstrat ca nu s-au observat diferente intre CervarixTM si grupurile de control din perspectiva evenimentelor adverse si a afectiunilor cu semnificatie medicala aparute dupa incheierea ciclului de vaccinare cu trei doze.
Aceasta este cea mai cuprinzatoare analiza privind siguranta vaccinarii impotriva cancerului de col uterin raportata pana in momentul de fata si a inclus o populatie diversa atat din punct de vedere geografic si etnic, dar si al varstei.


Anticorpii si vaccinarea

Vaccinurile ajuta organismul sa obtina imunitate inaintea expunerii la un anume agent patogen, cum ar fi o bacterie, un virus, o toxina. Sistemul imunitar identifica astfel de substante "straine", cunoscute sub numele de antigene si produce anumite proteine impotriva lor - acestea sunt anticorpii.


Despre HPV si cancerul de col uterin

Pana in prezent au fost identificate aproximativ 100 de tulpini de papillomavirusuri umane si, dintre acestea, despre aproximativ 15 tulpini se stie faptul ca sunt oncogenice. Pe plan mondial, tulpinile HPV 16 si 18 sunt responsabile pentru aproximativ 70% din cazurile de cancer de col uterin. Infectia persistenta cu tulpinile HPV oncogene poate conduce la rezultate anormale ale testelor Papanicolaou, leziuni pre-canceroase si canceroase. Pe plan mondial, anual in randul femeilor vor fi diagnosticate peste 500000 de cazuri noi de cancer de col uterin si se vor inregistra peste 280000 de decese.

Sursa: GlaxoSmithKline

Articole utile:
Vaccinul anti HPV: bun sau rau pentru fetita ta?
A inceput vaccinarea anti HPV: tu ce parere ai?
Vaccinul nu are niciun efect secundar? Sigur?
Vaccinul anti-HPV, Gardasil, poate fi de folos si barbatilor
Vaccinul anti-HPV nu este interzis in SUA
A accepta sau a refuza vaccinul? Cum comenteaza specialistii?
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • MOLNAR RODICA pe 26 Mar 2009, 22:10
    REACTII ADVERSE

    VACCINUL CERVARIX POATE DEREGLA MENSTRA?

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod