Studiu. Persoanele matinale au un risc mai mic de a face cancer de sân

de Georgiana Dorobanţu, 8 Noiembrie 2018
Studiu. Persoanele matinale au un risc mai mic de a face cancer de sân

Persoanele care se trezesc cu ușurință la primele ore ale dimineții sunt mai puțin predispuse de a dezvolta cancer de sân comparativ cu cele care se trezesc târziu, potrivit unui nou studiu.
Dar nu este vorba doar de alegerea de a te trezi dimineața, ci de predispoziția genetică de a te trezi ușor sau nu la primele ore ale dimineții.

Oamenii matinali sunt cei care se trezesc ușor dimineața și se simt obosiți seara, motiv pentru care se culcă mai devreme. La polul opus sunt persoanele care se trezesc cu dificultate dimineața și au mai multă energie seara, preferând să se culce mai târziu.

Se pare că oamenii sunt "programați" genetic să se încadreze într-una dintre aceste două categorii.

Cercetătorii au analizat ADN-ul a 410.000 de femei, în funcție de obiceiul lor de a se trezi dimineața sau de a sta noaptea până târziu. Aceștia au descoperit că două din 100 de persoane care se trezesc tâziu dimineața au dezvoltat cancer de sân într-o prioadă de opt ani, în timp ce în rândul celor care se trezesc dimineața, o persoană din 100 a dezvoltat cancer de sân.

Dar dacă ceasul biologic este determinat de ADN, pot reduce persoanele care se trezesc târziu riscul de îmbolnăvire?

Potrivit asociației Breast Cancer Now, citată de BBC, una din opt femei va dezvolta cancer de sân de-a lungul vieții.
Printre factorii de risc se numără fumatul, consumul de alcool, vârsta sau istoricul acestei boli în familie.

Dr. Rebecca Richmond, cercetător la Universitatea din Bristol și co-autor al studiului, a declarat că nu se știe exact cum pot influența aceste descoperiri prevenirea cancerului de sân.

"Mai trebuie să descoperim de ce persoanele care preferă să stea noaptea până târziu au un risc mai mare de a face cancer la sân. Trebuie să descoperim legătura dintre acești doi factori", a declarat specialistul pentru BBC.

"Rezultatele sunt importante pentru că obiceiurile de somn pot fi schimbate.
Cercetările precedente au analizat impactul lucrului în schimburi, dar în acest caz s-a descoperit un factor de risc pentru toate femeile care se culcă târziu
", a mai spus coordonatoarea studiului.

Nu se știe exact în ce mod afectează preferințele genetice legate de somn riscul de a dezvolta cancer de sân, iar oamenii de știință consideră că sunt necesare mai multe studii pentru a descoperi exact legătura dintre cele două.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;